Noul Aston Martin este la fel de rapid ca mașinile de Formula 1

de: Bogdan Cristea
06 07. 2016

Noul Aston Martin AM-RB 001 a fost produs în colaborare cu echipa de Formula 1 a celor de la Red Bull.

Se știa deja de ceva vreme că britanicii de la Aston Martin colaborează cu echipa de Formula 1 Red Bull la un nou vehicul interesant. Acesta a fost prezentat oficial în urmă cu o zi, iar reacția publicațiilor internaționale a fost una impresionantă. Și pe bună dreptate.

Aston Martin AM-RB 001 este numele noului autovehicul creat de britanici, alături de Red Bull, iar dacă este să dăm crezare ultimelor informații, acesta va fi disponibil în două versiuni separate: una dintre ele va fi pentru șosele, cealaltă va fi destinată în mod exclusiv circuitelor. În total, 150 de mașini vor fi produse, dintre care doar 25 vor fi versiuni pentru circuit.

Mașina ar urma să beneficieze de un motor V12 aspirat natural, poziționat în partea central, dar și de un raport masă/putere de 1:1. Din păcate, pentru moment, nu cunoaștem foarte multe detalii tehnice în legătură cu acest vehicul. Din câte se pare, am putea avea de-a face cu aproximativ 1.000 de cai putere pentru fiecare tonă. Având în vedere că greutatea ar putea fi mai mică de o tonă, este de așteptat ca vehiculul să aibă în jur de 1.000 de cai putere.

Prețul său ar urma să se ridice la 2,92 milioane de euro, însă oficialii producătorului britanic ne-au dat de înțeles că vor fi implementate numeroase tehnologii testate în cadrul Formulei 1.

Când vine vorba de mașini, britanicii au o istorie impresionantă. McLaren F1, de exemplu, este una dintre cele mai apreciate mașini din istorie. Inițial, vehiculul a fost doar un concept creat de Gordon Murray, care a reușit, ulterior, să-l convingă pe Ron Dennis să susțină proiectul. Dennis era figura principală din spatele McLaren Technology Group, astfel că era nevoie de acordul său pentru ca proiectul să poată continua.

În 1998, F1 a stabilit un record important, devenind cea mai rapidă mașină de serie din istorie, după ce a atins 390 km/h. Conform Wikipedia, recordul a fost învins abia șapte ani mai târziu, atunci când Bugatti Veyron ar fi atins 408 km/h în cadrul unor teste efectuate de către cei de la Top Gear.