Nicotina ar putea proteja creierul pe măsură ce îmbătrânim
Știm deja că produsele din tutun sunt dăunătoare sănătății, dar o echipă de cercetători arată că nicotina ar putea proteja creierul pe măsură ce îmbătrânim.
Țigările sunt extrem de dăunătoare pentru sănătatea noastră și asta nu mai e un secret; chiar și țigările electronice ar putea conține toxine dăunătoare. Cu toate acestea, echipa de cercetare de la Texas A&M arată că nicotina pură poate proteja creierul și ar putea chiar să prevină bolile Alzheimer sau Parkinson.
Ursula Winzer-Serhan, profesor asociat la Texas A&M College of Medicine, a descoperit alături de echipa sa că nicotina și capacitatea sa de neuroprotecție ar putea fi cauzate de faptul că aceasta poate suprima apetitul.
Echipa a testat nicotina pe câteva animale, cărora le-a fost oferită nicotină în apa de băut. Trei grupuri de animale au primit concentrații de nicotină în doze mici, medii și mari, dar a existat și un grup de control ce nu a primit nicotină.
Grupurile ce au primit nicotină la nivele mici și medii nu au avut nicio urmă a acestui element în sânge și nu au avut schimbări de apetit, de greutate, sau în zona receptorilor din creier ce sunt activați de nicotină.
Grupul ce a primit cea mai mare doză de nicotină a mâncat mai puțin și a avut receptorii activați de nicotină. Deși savanții se temeau de probleme comportamentale, precum anxietatea, nu au fost înregistrate astfel de evenimente.
Următorul pas este testarea potențialului de efecte anti-îmbătrânire ale nicotinei folosind modele de animale îmbătrânite. Rezultatele preliminare arată că nicotina poate preveni îngrășarea în cazul persoanelor în vârstă, dar legătura clară dintre un indice corporal scăzut și o degenerare a creierului scăzută nu este încă foarte clară, se arată în sciencedaily.com.
Echipa îi avertizează pe oameni să nu înceapă să cumpere produse ce conțin nicotină. Deși rezultatele sunt intrigante, e nevoie de teste la scară mare înainte ca cineva să sugereze folosirea nicotinei. În final, încă nu este dovedit complet că această substanță este sigură, sau că beneficiile sunt mai mari decât potențialele riscuri.