Minciunile mici ne fac să spunem minciuni și mai mari fără să clipim
Minciunile mici nu sunt decât o rampă de lansare către minciuni mai mari și mai complexe, pe care le spunem fără păreri de rău.
O bună parte dintre micile neadevăruri pe care le spunem apar în mod spontan, fără să vrem cu adevărat să ne mințim interlocutorul. Un nou studiu demarat de către UCL, finanțat de Center for Advanced Hindsight și de Wellcome, dovedește că minciunile ”nevinovate” pavează calea către o desensibilizare în zona creierului asociată cu emoțiile, iar asta nu face decât să ne ușureze treaba de a spune minciuni și mai mari, arată sciencedaily.com.
Studiul a apărut în jurnalul Nature Neuroscience și reprezintă o premieră în materie de dovezi empirice legate de minciuni. Mai exact, minciunile care ne-ar aduce beneficii în detrimentul interlocutorului sunt cele care produc o desensibilizare în creier.
80 de voluntari au luat parte la acest experiment, iar descoperirile se concentrează pe amigdala creierului, asociată cu emoțiile. Atunci când spunem minciuni, în această regiune există un vârf de activitate. Cu toate acestea, minciunile spuse în mod regulat nu fac decât să slăbească răspunsul amigdalei vizavi de minciuni.
Experimentul a constat în lucrul pe echipe și realizarea unor estimări. Unul dintre cei doi membri ai echipei avea de făcut o estimare a numărului de monede dintr-un borcan. Apoi, estimarea făcută era transmisă prin intermediul unui PC către partenerul de echipă, ce nu are acces la borcan. Scenariile sunt diferite, oamenii fiind informați că o estimare în plus sau în minus ar putea aduce beneficii lor înșiși sau partenerului de echipă.
Atunci când o supraestimare aducea beneficii proprii, oamenii au preferat să mintă și să-și atingă propriul interes, amigdala fiind stimulată puternic. Exagerările cu privire la numărul de monede au devenit din ce în ce mai mari, în vreme ce răspunsul amigdalei nu a făcut decât să scadă.
Noul studiu arată nu doar că amigdala transmite semnale de aversiune față de activități greșite sau imorale. De asemenea, pe măsură ce spunem minciuni mai gogonate, acestea devin o obișnuință și nu ne mai provoacă reacții negative.