Microsoft vrea să-și perfecționeze inteligența artificială cu ajutorul Minecraft

de: Horia Despa
14 03. 2016

Inteligența artificială a Google a reușit deja să învingă maeștri de talie mondială la Go. În fața unei asemenea realizări, Microsoft vrea să-și ia revanșa.

Dar nu oricum, ci prin intermediul jocului Minecraft. Cunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune jocuri open-world, în care jucătorul trebuie să caute resurse pentru a supraviețui într-un mediu ostil, Microsoft crede că acest context este perfect pentru a-și perfecționa propria inteligență artificială.

Cercetătorii din spatele inteligenței artificiale numite Project AIX doresc să-i ofere aplicației capacitatea de a avea o ”inteligență generală”. Considerată ca fiind una din cele mai greu de obținut trăsături ale unei inteligențe artificiale, ”inteligența generală” implică dezvoltarea capacității programului de a fi ”creativ”, iar Microsoft consideră că Minecraft este locul perfect unde AIX ar putea învăța acest lucru.

Pentru a-și ”învăța” inteligența artificială să joace Minecraft, dezvoltatorii platformei AIX au început s-o testeze pe un server special separat de cele pe care se joacă utilizatorii obișnuiți. Conform BBC, reprezentanții Microsoft văd clădirile uriașe pe care la construiesc oamenii în Minecraft și speră ca într-o zi inteligența lor artificială va putea face același lucru. O realizare de acest fel ar împinge limitele dezvoltării inteligenței artificiale cu mult peste ceea ce este astăzi posibil, inclusiv peste ceea ce poate face progamul Deepmind al Google.

Spre surprinderea tuturor, Microsoft a decis că va oderi codul inteligenței artificiale AIX tuturor jucătorilor din Minecraft. Acesta va fi open-source și va observa acțiunile pe care le fac jucătorii ca apoi să le mimeze deciziile. După ce această etapă va fi trecut, AIX va exista ca un asistent personal care să ajute jucătorii de Minecraft în a construi clădiri, într-un stil creativ și inovator.

Reprezentanții Microsoft speră ca prin intermediul Minecraft, AIX să atingă nivele de inteligență care să depășească ceea ce Elon Musk și Google au reușit în ultimi ani. Aceștia consideră că jocul lui Markus Persson oferă o cale celor de la Microsoft de a lua inteligența artificială din starea în care se află acum și s-o ducă la nivelul inteligenței umane, acolo unde ar fi ideal s-o vedem în câteva decenii.