Popularitatea costă: Facebook va plăti celebrități pentru a face live-uri

de: Andrada Bonea
22 06. 2016

Toată lumea încearcă, cumva, să scoată bani din afaceri care implică livestreaming, dar se pare că Facebook e cu un pas în față.

O serie de documente ajunse la cei de la The Wall Street Journal arată că Facebook a semnat înțelegeri cu 140 de companii media și celebrități, pentru aparent mai mare de 50 de milioane de dolari. Miza e generarea de conținut bazat pe livestreaming, cu intenția de a păstra hubul Facebook Live populat și pentru a-l feri de căderea în uitare și obscuritate.

Evident, alte scopuri ar fi să mențină interesul utilizatorilor Facebook pentru serviciu și să genereze trafic. Facebook este deja un hub formidabil pentru conținutul video generat, dar mai are până să ajungă la nivelul YouTube de la „rivalul” Google. Cât despre livestreaming, are șanse să depășească Snapchat și Periscope al Twitter. La fel ca în cazul show-urilor live ale televiziunilor consacrate, și Facebook are nevoie de un mic imbold, iar personalitățile cunoscute în social media sunt o opțiune excelentă.

De asemenea, faptul că Facebook vrea să plătească creatorii de conținut pentru succesul platformei nu a fost niciodată un secret. Bugetul de 50 de milioane de dolari nu va fi împărțit egal între cei 140 de parteneri, printre care se numără CNN, New York Times, Vox Media, Mashable, precum și celebrități precum Gordon Ramsay, Deepak Chopra și Kevin Hart. De exemplu, documentul arată că CNN va primi 2,5 milioane de dolari, iar NYT 3,03 milioane de dolari, totul pentru un contract de 12 luni de streaming Facebook Live. BuzzFeed face live-uri regulat din martie 2016, iar înțelegerea se prelungește până în martie 2017, contra sumei de 3,06 milioane de dolari.

Facebook își pune multe speranțe în funcția de livestreaming în ceea ce privește eforturile legate de conținutul video. Totuși, nu e clar dacă partea cu live-ul va fi factorul care îi va garanta succesul. Executivii companiei au recunoscut că mai mult de jumătate din timpul destinat consumului de conținut Facebook Live a fost acordat vizionării clipurilor după ce live-ul a fost terminat.