Magie mecanică: această dronă se ridică în aer direct de sub apă

de: Horia Despa
19 03. 2016

Lumea a luat-o razna cu dronele. Dacă până acum obsesia cu aceste aparate s-a limitat doar la zburat, inginerii americani au dezvoltat o dronă care poate înota și zbura în același timp, fără probleme.

Dezvoltată de Johns Hopkins University Applied Physics Lab, mica dronă este o minune a tehnologiei moderne. Numit CRACUNS, de la Corrosion Resistant Aerial Covert Unmanned Nautical System, micul aparat este construit folosind în principal printarea 3D. Drona poate sta scufundată la câțiva metri sub apă, mulțumită structurii sale construită din materiale compozite și poate rezista presiunii apei fără probleme, ca apoi, la comandă, aparatul să iasă la suprafață și să zboare imediat.

După ce au ținut drona în apa sărată a mării pentru două luni, cercetătorii au descoperit că soluția cu care a fost acoperit aparatul a protejat-o de coroziunea inevitabilă produsă de sare, dispozitivul zburător arătând și funcționând impecabil atunci când a fost pus în funcțiune.

Secretul rezistenței acestui aparat este lipsa metalului, care să ruginească în niciuna dintre piesele sale. Din cauza aceasta aparatul este de asemenea și extrem de ușor, motiv pentru care poate decola cu ușurință de pe suprafața apei. Evident, toate aceste trăsături excelente fac din mica dronă un candidat ideal pentru operațiunile militare, sau pentru cercetările subacvative complexe. De asemenea costurile mici ale acestui aparat nu vor provoca pagube bugetare serioase agențiilor sau armatelor care îl vor pierde în caz de vreme proastă sau misiuni cu un grad de risc ridicat.