Cum repari Office, dacă ai probleme cu Word, Excel sau Outlook

de: Alexandru Puiu
30 11. 2016

Dacă folosești deseori Excel sau Word, ar fi bine să înveți și cum repari Office. Nu de alta, dar la un moment dat s-ar putea să ți se blocheze sau să refuze să mai pornească și rămâi fără ,,obiectul muncii”. 

Indiferent de domeniul în care lucrați, sunt șanse foarte să fi interacționat vreodată cu un document Word sau un tabel în Excel. Suita de aplicații de birou a celor de la Microsoft are deja peste două decenii și, deși numărul aplicațiilor incluse nu a crescut semnificativ, funcționalitatea Word, Excel, PowerPoint sau Outlook a devenit mult mai complexă și mai utilă în același timp.

Din păcate, ca orice program de PC mai complex, suita de aplicații de birou Microsoft are și zile proaste. În majoritatea cazurilor, acest detaliu se reflectă în mesaje de eroare când te aștepți mai puțin, probleme la salvarea fișierelor și refuzul de a mai porni. Acestea sunt însă doar câteva exemple, deoarece variabilele sunt foarte multe, aproape la fel de multe precum problemele pe care le puteți întâmpina și, sub nici o formă, nu le puteți prevedea. În schimb, cu un pic de atenție și răbdare, imediat înveți cum repari Office, o soluție mult mai rapidă decât să ștergi tot și să o iei de la capăt.

Cum repari Office din Control Panel

Sunt multe motive pentru care s-ar putea să întâmpinați probeleme cu Word, Excel, PowerPoint sau Outlook. Poate să aibă legătură cu un virus sau o aplicație malware care s-a ancorat ca extensie în Office. Există și posibilitatea ca datele de pe hard disk să fie corupte din cauza unei probleme hardware sau software. Acestea detalii sunt relevante deoarece ar fi bine să treceți prin câteva etape premărgătoare reparării Office, în cazul unor erori greu de înțeles. Cu alte cuvinte, scanați-vă hard disk-ul cu CHKDSK sau verificați-vă sistemul de viruși, iar dacă asta nu a rezolvat problemele cu Office, treceți mai departe.

Intrați în Control Panel, fie din meniul Start în versiunile mai vechi de Windows, fie printr-un click dreapta pe butonul de Start și alegând Control Panel din meniul contextual. De aici, vă interesează secțiunea Program and Feature. Dați dublu click pe ea și așteptați să se încarce o listă cu toate programele instalate. Căutați Microsoft Office.

Dacă, aveți Office 365, faceți click dreapta pe el și optați pentur Change. Din următoarea fereastră, selectați Online Repair și apăsați pe Repair în dreapta jos pentru a iniția procesul de reparare. Pregătiți-vă să așteptați între două și 15 minute. În cazul unei versiuni standard de Office, indiferent dacă este vorba de Professional, Business sau Enterprise, selectați suita voastră Office din lista de programe instalate și apăsați pe Change în bara de meniu de deasupra. Dintre opțiunile disponibile în noua fereastră, selectați Repair și apăsați pe Continue. Din nou, încărcați cu un pic de răbdare și la final, dacă este cazul, acceptați propunerea de repornire a PC-ului pentru finalizare a procesului de reparație.

Cum diagnostichezi problemele pe care le întâmpini cu Office 2007

În Office 2007 a fost introdus un sistem automatizat de diagnosticare și reparare a problemelor intitulat Microsoft Office Diagnostics. Avantajul acestei unelte față de cele detaliate mai sus este că verifică memoria RAM, testează compatibilitatea aplicațiilor cu computerul vostru și încearcă să afle dacă este o problemă cu hard disk-ul.

Pentru a folosi Microsoft Office Diagnostics, fie faceți click pe Start și începeți să căutați, fie accesați secțiunea All Programs, iar din Microsoft Office Tools, dați click pe Microsoft Office Diagnostics. În asistentul de diagnosticare, la primul ecran apăsați pe Continue, la pasul al doilea, optați pentru Run Diagnostics. Există posibilitatea să aveți nevoie de kitul de instalare al suite Office la acest pas, pentru a înlocui fișiere corupte în mod automat, dacă acestea sunt găsite. Nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple. La final, dacă sunt găsite probleme, acestea vor fi detaliate pe o pagină web care se va deschide în mod automat. Acceptați soluțiile propuse și apăsați pe Continue. Așteptați din nou, câteva momente, finalizarea procesului. 

Cum repari Office 365

Cea mai accesibilă variantă de a intra în posesia unei licențe legale de Office, implică să optați pentru Office 365. Aceasta este o variantă de Office la care plătiți un abonament anual, dar aveți și beneficiul actualizărilor gratuite permanente la ultima versiune. Mai mult decât atât, este un pic mai ușor să reparați Office 365, decât una de Office Professional, Business sau Enterprise.

Dacă vrei să înveți cum repari Office 365, primul pas implică descărcarea unui utilitar intitulat Outlook Support Center. Ignorați referința la Outlook din titlu, deoarece acest progrămel este capabil să rezolve orice probleme întâmpinați cu oricare dintre aplicațiile Office instalate. Ca un mic detaliu de fond, același utilitar vă invită să-l instalați și o persoană de la Microsoft, dacă sunați la o linie de suport atunci când întâmpinați o problemă cu aplicațiile Office. Descărcarea Microsoft Support and Recovery Assistant for Office 365 poate fi inițiată de la această adresă, folosind butonul marcat Download Now din partea de sus a paginii web.

Micuțul progrămel de mai sus se instalează pe computer cu câțiva pași simpli, iar la final veți întâmpina o fereastră cu câteva opțiuni foarte sugestive. Odată ajunși aici, folosiți butonul de Sign in din dreapta sus și autentificați-vă cu numele de utilizator și parola voastră Microsoft, aceleași cu care v-ați făcut abonamentul la Office 365. Faceți click pe Office setup, prima opțiune din partea de sus a ferestrei și apăsați pe Next. Așteptați câteva minute până când acest asistent de configurare încearcă să vă remedieze problema.

Nu s-a rezolvat? Dezinstalează complet suita ta Office.

Uneori, soluția cea mai evidentă este și cea mai eficientă. În cazul Office, acest principiu se traduce prin dezinstalarea completă a întregului pachet de programe într-un mod cât se poate de comprehensiv, pentru a nu lăsa în urmă fișiere care să vă inluențeze în vreun fel reinstalarea. În acest scop, cei de la Microsoft au creat un utilitar dedicat ce funcționează la fel de bine, indiferent de versiunea de Office pe care o aveți instalată. Acesta poate fi descărcat cu un click pe acest link. Din nou, nu uitați că această soluție vă șterge din computer tot ce ține de Office, nu doar Word sau Excel.

Descărcați micuțul Office Easy Fix Tool, rulați-l și apăsați pe Next la primul ecran. Alegeți să dezinstalați complet Office din PC și lăsați-l să vă scaneze hard disk-ul pănă gâsește orice versiune pe care o aveți sau ați avut-o instalată vreodată. Apăsați pe Apply this fix din așteptați. La final ar trebui să întâmpinați un mesaj marcat ,,Uninstalllation Succesul”. Reporniți computerul când vi se cere. La final, puteți reinstala Office dacă vreți să-i mai dați o șansă, iar problema care v-a forțat să treceți prin toți aceși pași, ar trebui să fie remediată.