Kodak Ektra este un smartphone modern cu o referință la un aparat clasic

de: Alexandru Puiu
21 10. 2016

Kodak continuă să fie un brand sinonim cu aparate foto de calitate, chiar dacă a trecut printr-un faliment și numeroase reinventări, iar acum a ajuns să lanseze smartphone-uri cu numele de Kodak Ektra.

Au existat numeroase zvonuri pe marginea unui nou telefon Kodak în ultimele săptămâni și se pare că toate acelea s-au dovedit a fi adevărate. În mod oficial, până și Kodak publicase zilele trecute un teaser pentru un smartphone al cărui nume nu se cunoștea la momentul respectiv. Ulterior a ieșit la iveală faptul că acesta poartă numele de Kodak Ektra, o referință la un aparat foto de acum câteva decenii.

Foarte multe companii care și-au făcut un renume în alte domenii, au ajuns acum să lanseze smartphone-uri. Caterpillar este un exemplu bun de gigant care, de la papuci și tractoare, a ajuns să se implice în domeniul telefoanelor inteligente cu un adevărat succes. Kodak a făcut la fel, iar cu istoria sa în aparate foto, într-o perioadă în care aceastea reprezintă cel mai mare atuu al smartphone-urilor moderne, are mari șanse de reușită.

Kodak Ektra nu este nici pe departe un smartphone de top, dar arată foarte bine, iar câteva elemente de design par împrumutate din camera cu același nume din 1941. Până și textura de pe spate, ce pare a fi piele sintetică întruchipează o alegere foarte inspirată. În privința specificațiilor tehnice, Ektra este construit în jurul unui panou Full HD de 5 inci. Sub capotă, ascunde un Helio X20, 3GB RAM, 32GB spațiu de stocare și un slot microSD pentru extinderea capacității. Bateria de 3000 mAh ar trebui să fie suficientă pentru o zi departe de priză.

Partea de captură este punctul forte a telefonului, cu un senzor de 21 megapixeli, stabilizare optică și f/2.0. Nu lipsesc abilitățile de captură 4K și un sistem de foc ultra rapid – Phase Detection Autofocus. Camera frontală, pentru selfie-uri, este de 13 megapixeli.

În prima etapă de disponibilitate, telefonul se va comercializa în Anglia în luna decembrie a acestui an, înainte să ajungă în State în prima parte a lui 2017. Prețul în lei este de aproximativ 2300 lei.