I’Velo Urban e serviciul automatizat de bike-sharing pentru un București mai curat

de: Andrada Bonea
28 09. 2016

Serviciul de închiriere automatizată a bicicletelor e disponibil de ceva timp în alte țări, iar acum îl avem și în București.

I’Velo Urban este un proiect realizat printr-o colaborare între Kaufland România, Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank, care și-a propus să facă traficul din capitală ceva mai fluid, să reducă aglomerația, poluarea și, de ce nu, să îndemne oamenii către un stil de viață ceva mai activ, chiar și în condițiile unui program foarte încărcat.

I’Velo Urban are deja șase stații de autoservire în acest momentan, care oferă 210 biciclete. Acestea pot fi închiriate 24 de ore din 24, indiferent de anotimp, iar utilizatorii și le aleg singuri și le returnează în stațiile amplasate în Piața Universității, Piața Revoluției, Piața Romană, Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulles, Kaufland Barbu Văcărescu.

Dacă vrei să împrumuți bicicleta doar 30 de minute, poți să o faci gratuit. Altfel, prețurile sunt rezonabile: 10 lei pe zi, 35 lei pe lună sau 100 lei pe an. Dacă depășești intervalu de 30 de minute, vei fi taxat cu 4 lei, dacă depășești cu 60 minute cu 8 lei, dacă treci de 90 minute cu 20 lei, iar dacă sari de 120 minute vei scoate din buzunar 25 de lei. Singurul criteriu pe care trebuie să îl îndeplinești e să ai mai mult de 16 ani.

Accesul la serviciile I’Velo Urban se face prin site-ul www.ivelo.ro, unde îți poț face cont, apoi te prezinți la unul dintre centrele I’Velo Relax din Parcul Herăstrău (metrou Aviatorilor și Arcul de Triumf) și Parcul Tineretului (intrarea Gheorghe Șincai) pentru a primi Cardul I’Velo. Există opțiuni pentru toate tipurile de bicicliști pe site.