iPhone 7, magic: Apple lansează două reclame pentru noul smartphone [VIDEO]

de: George Stanciu
19 09. 2016

iPhone 7 se bucură de foarte mult succes, iar Apple a lansat două noi reclame pentru flagship, mergând pe ideea unei legături între om și natură, prin intermediul telefonului.

Reclama ”Morning Ride” este cea mai scurtă dintre cele două, având o durată de 30 de secunde, și arată îndrăzneala eroului în fața intemperiilor naturii. Personajul principal al reclamei este un tânăr îndrăzneț ce are ca hobby ciclismul, iar vremea pare să nu fie o problemă pentru el. Poate că pe mulți ne-a prins o ploaie mai puternică în timp ce mergeam pe bicicletă, dar nu atât de mulți sunt cei ce pornesc la drum în astfel de condiții.

Eroul reclamei ”Morning Ride” nu pare să fie speriat de vremea de afară, ce prezintă mai degrabă o furtună decât o ploaie. Acesta își pregătește cu atenție bicicleta, se echipează corespunzător și își pune telefonul pe suportul de pe ghidon, fiind gata de drum. Fundalul sonor asigurat de AC/DC cu melodia Thunderstruck, este cum nu se poate mai potrivit pentru reclamă.

A doua reclamă, ”Midnight”, este ceva mai relaxată și ne plimbă prin suburbiile unui oraș, alături de un tânăr ce se urcă pe skateboard și se bucură de liniștea nopții. Reclama pune accent pe capacitatea noului sistem dual de camere foto de a surprinde clar detalii, chiar și în condiții de luminozitate scăzută. De asemenea, se pune accent și pe rezistența la apă a device-ului, grație standardului IP67.

Deși ambele reclame intuiesc spre folosirea iPhone 7 în condiții extreme, la finalul fiecărei reclame apare un disclaimer prin care clienții sunt informați că pagubele produse de lichide nu sunt acoperite de garanție. În ambele reclame, smartphone-ul folosit este iPhone 7 în varianta Jet Black. Astfel, Apple pune în evidență nu doar telefonul în sine, ci și noua variantă de culoare disponibilă.