Invențiile „nebunești” ale lui Iustin Capră: rucsacul zburător, elicopterul portativ și automobilul Virgilius

Iustin Capră este unul dintre cei mai cunoscuți și nonconformiști inventatori români. A mai fost și inginer de profesie, dar s-a descris pe sine ca fiind „de meserie român și credincios”, ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu e ceva ce auzim zilnic din gura unui om de știință. 

Încă din copilărie, s-a simțit atras deopotrivă de spiritualitate și de știință, două aspecte ale cunoașterii, care, de obicei, se află în conflict. Dincolo de invențiile lui Iustin Capră, ne-a impresionat și viziunea sa asupra vieții și faptul că, după cum scriam mai sus, este unul dintre puținii oameni de știință care nu contestă vehement spiritualitatea. Nu trebuie să fii credincios pentru a aprecia faptul că un om a reușit să găsească un echilibru între cunoașterea rațională și cea spirituală, precum și faptul că nu a încercat cu orice preț să își monetizeze ideile ingenioase.

În timpul școlii primare, Capră își cioplea singur păpuși de lemn și le plasa pe un disc, punându-le în mișcare cu ajutorul roților dințate de la un ceas stricat, numind lucrarea ”Hora păpușilor de lemn”. Principala ocupație era să construiască tractorașe, casuțe din nisip, avioane din lemn, diferite mașinuțe cu motorașe de ceas și îi plăcea să stea de vorba cu bătrâni și oameni marginalizați.

În liceu, a meșterit un motor care pornea la o simplă comandă verbală. Încurajat de reacția profesorilor, a concretizat ideea idee într-un dispozitiv simplu, care permitea deschiderea unui garaj de la distanță. În 1956, după o idee din timpul stagiului militar, concepe primul aparat individual de zbor: renumitul „rucsac zburator”. Ideea s-a materializat și a ajuns în SUA, unde a fost brevetată trei ani și jumătate mai târziu, de către americanii Wendell Moore, Cecil Martin și Robert Cumings. Aparatul propus de americani era identic cu cel al lui Capră, doar că, spre deosebire de cel al inventatorului român, a intrat în producția de serie și a ajuns să fie folosit în operațiuni dificile de polițiști, soldați și pompieri. A fost arestat de comuniști în 1958, sub acuzația că ar vrea să fugă din țară cu ajutorul aparatului de zbor pe care îl inventase.

În pofida acestei nedreptăți, Capră nu a renunțat la pasiunea sa. În 2000, invențiile lui Iustin Capră însumaseră 77 de mașini cu consum infim, una mai năstrușnică decât alta, multe fiind priorități la nivel mondial: 57 de prototipuri de automobile, dintre care 10 cu propulsie electrică, 13 motorete (opt cu propulsie electrică, șapte aparate de zbor neconventionale), un elicopter miniatural, de dimensiuni foarte mici, câteva studii ale unor sisteme noi de sustentație și cercetări fundamentale.

Într-un interviu acordat Adevărul, întrebat la care dintre invenții nu ar renunța, Capră a răspuns: „La niciuna. Pentru mine nu sunt importante nici invenţia, nici câştigul. Când reuşesc tehnic ceva, mă bucur, dar când câştig material, mă sperii. Îmi dau seama că sunt alţii mai merituoşi ca mine, iar în al doilea rând nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este. Rucsacul-zburător a fost invenţia cea mai în vogă, pentru că era spectaculos. Zburai fără avion. Dar eu n-am inventat, eu n-am făcut decât să propulsez un om în spaţiu folosind nişte elemente deja cunoscute. Rareori am avut câte o idee personală pe care am brevetat-o, cum ar fi efectul pelicular. Nici asta nu-mi aparţine 100%, pentru că m-am influenţat de experienţele lui Magnuss şi Bernoulli”. Cât despre faptul că americanii i-ar fi furat invenția, răspunsul său a indicat că nu are niciun simț al proprietății asupra ei: ” Dacă cineva reuşeşte să realizeze ceea ce am gândit eu, atunci şi-a atins scopul. Lumea trebuie să câştige, nu eu. Toată lumea mi-a zis că a apărut la americani patru ani după, iar eu am zis că este cel mai bine aşa”.

Invențiile lui Iustin Capră – automobile ingenioase cu consum mic

Prin anii 1970, a proiectat și o mașina nepoluantă, fără volan și fără pedalier, comenzile facându-se de la un buton așezat pe carcasa fotoliului. Din această serie, modelul SARMIS EM 4K, cu o greutate proprie de 140 kg și greutatea acumulatorilor de 180 kg, atingea pe drum drept o viteză de 60 km/h.

Dintre invențiile lui Iustin Capră, mai amintim automobilul Virgilius, cu două roți, echipat cu un motor de avion, de 105 CP, vehicul care atingea 300 km/oră și cântarea 250 de kilograme.  În 1964, a construit un elicopter portativ, despre care spunea  că „are doar 35 de kg, cu tot cu combustibil, greutatea proprie fiind de 30 kg, forța portantă de 125 kg și puterea 15 CP”.

Printre automobilele create de Justin Capră se află și Soleta F, cea mai mică mașină din lume, cu un consum mic de benzină (0.5l/100km). În seria Soleta, a creat mai multe prototipuri diferite între ele prin greutate, viteză maximă și consumul de benzină. Soleta 150 Ecor, microautoturismul lui, cântărea 95 de kilograme și era capabil să străbată 100 de kilometri cu doar jumătate de litru de combustibil. Modelul următor, Soleta I.C. 200, a venit cu îmbunătățiri și ajungea la viteza de 67 km/h.

Automobilul Oblio 3C a fost vedeta Salonului Inventika, premiat cu Eco-Prize de Federația Internatională a Asociațiilor de Inventatori. Între scuter și mașină, cu motor integrat în roată, automobilul funcționa pe bază de curent electric, în loc de combustibil. Bateriile din dotare se încarcă de la priză prin intermediul unui acumulator. Nu necesita permis de conducere, poate atinge o viteză de până la 30 km/h și avea o autonomie de 80-100 km.

De asemenea, a colaborat cu somităţi ştiinţifice precum Henri Coandă (antigravitaţie), Karlo Johann Wilde (antigravitaţie), Ion Purică (fizică fundamentală) şi Eugen Macovschi (problematica viului). În 1961 inventează ”cutia neagră”, un dispozitiv ce poate să reducă parțial gravitația corpurilor, invenție ce i-a atras atenția lui Henri Coandă, cu care a colaborat în diferite proiecte.

În același interviu pentru Adevărul, întrebat dacă a vrut să creeze ceva și nu a reușit, a povestit despre acea perioadă: „Da. Am încercat, împreună cu savantul Henri Coandă, dânsul plecând de la teoria spinului, iar eu de la teoria vibraţiei, să realizăm micşorarea masei unui obiect, a greutăţii. Am reuşit ceva-ceva, dar din păcate a rămas la stadiul de laborator. Am reuşit chiar să facem o bară de oţel să stea în aer, să-şi piardă greutatea. Noi sperăm la, şi nu peste multă vreme vom avea, aparate de zbor care nu mai au nevoie de aripi, elice şi de atâtea pierderi de energie. Pentru că atât avionul, cât şi automobilul sunt nişte crime ecologice. Vehiculul a fost creat să ne transporte pe noi sau materiale. Din păcate, se transportă pe el. Un automobil de cinci locuri, care transportă un om, ajunge la 2% din randamentul său şi participă 98% la distrugerea acestei atmosfere. Nu facem decât să distrugem. Nu ştim să ne apropiem de natură. Sunt prea multe de făcut şi, dacă aş trăi 200 de ani, tot nu mi-ar ajunge timpul.”

A murit în 2015, la 81 de ani, după o viață plină de realizări, suferind de diabet. A primit numeroase distincţii, printre care se numără premiul „Ifia Eco”, obţinut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenţie ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.

Invențiile sale nu i-au adus niciun profit. Cu toate astea, a refuzat să părăsească România pentru un trai mai bun. „E mult mai interesant să faci ceva acolo unde nu se poate. Am fost mereu oaia neagră, ca orice om care merge pe alt drum decât cel obișnuit”, povestea într-un interviu pentru Jurnalul în 2004.