Internetul cu viteza de un terabit pe secundă este cu un pas mai aproape de realitate

de: George Stanciu
19 09. 2016

Deși viteza de un terabit pe secundă pentru conexiuni la internet a fost testată de câțiva ani, primul pas practic a fost făcut de Nokia și Deutsche Telekom.

Momentan, ideea de viteză terabit încă pare să fie o tehnologie exotică, iar aplicabilitatea acesteia lipsește într-un mediu practic. Firește, pe distanțe lungi, transferul de date la astfel de viteze este o idee bună, dar ideea ce pare solidă într-un astfel de mediu nu mai dă randament pe distanțe scurte, mai ales când vine vorba de o rețea solicitată.

Nokia Bell Labs, Deutsche Telekom și Universitatea Tehnică din München sunt pe cale să schimbe această situație. Cele trei entități colaborează în mod activ la crearea unei rețele care să susțină o viteză de 1 Tbps în mod constant, iar primul pas a fost deja făcut, relatează engadget.com.

Cele două companii, alături de universitate, au dus la bun sfârșit un test ce are la bază ”condiții reale”; astfel, în cadrul rețelei au fost introduse fluctuații ale traficului, dar și ale calității conexiunii.

Secretul pe care ideea și testul în sine se bazează reprezintă o nouă tehnică de modulație, Probabilistic Constellation Shaping. Astfel, rețeaua nou-creată nu se mai bazează pe toate punctele de constelație ale rețelei în mod egal, așa cum face fibra optică pe care o folosim în prezent.

Rețeaua la viteză terabit ”preferă” să folosească doar puncte cu amplitudine scăzută, ce sunt mai puțin susceptibile la zgomot de fond. Astfel, transmisiunile făcute printr-o asemenea rețea ajung cu până la 30% mai departe, deoarece poți adapta rata de transmisie în funcție de canalul pe care se face transmisiunea. Sistemul este atât de eficient încât echipa s-a apropiat de maximul teoretic de viteză de transfer pentru o conexiune pe fibră.

Firește, internetul la viteză terabit nu va sosi prea curând în casele noastre, deoarece există o discrepanță destul de mare între un astfel de test și crearea de rețele utilizabile în mod regulat. Cu toate acestea, există totuși o șansă ca astfel de rețele să fie puse în practică mai devreme decât ne așteptam.

Având în vedere că sistemul 5G prinde contur, companiile de telecomunicații vor avea nevoie de o infrastructură bine pusă la punct pentru a rezista cererii. Astfel, rețele în care viteze de 1 Tbps pot fi atinse ar putea fi soluția.