Hackerii au obligat un spital să plătească mii de dolari printr-un program ransomware

de: Bogdan Cristea
18 02. 2016

Un grup de hackeri au obligat un spital din Los Angeles să achite 17.000 de dolari în Bitcoin pentru a avea acces din nou la computere.

Atacurile de tip ransomware, care criptează datele de pe dispozitiv și cer recompensă pentru a repermite accesul utilizatorului, afectează și spitalele din Statele Unite ale Americii. De curând, Hollywood Presbyterian Medical Center a fost nevoit să plătească nu mai puțin de 17.000 de dolari în Bitcoin unor hackeri care puseseră stăpânire pe sistemul său.

”Malware-ul blochează sistemele criptând fișierele și cerând o sumă de bani în schimbul cheii de decriptare. Cel mai rapid și mai eficient mod prin care puteam rezolva problema era să plătim suma cerută. Pentru a relua activitatea normală cât mai rapid, am făcut acest lucru”, a declarat Allen Stefanek, șeful spitalului. Conform celor de la LA Times, FBI-ul se ocupă în acest moment de anchetă și se află în căutarea celor care au organizat atacul. Agenții au declarat, printre altele, că aceasta a fost una dintre puținele situații în care infractorii ar fi putut să pună în pericol viețile unor oameni.

Potrivit experților, atacurile de tip ransomware, unele dintre cele mai periculoase în acest moment, se vor dezvolta cu troieni bancari și ar putea ajunge chiar și pe dispozitivele OS X. Fiind deținute, de regulă, de persoane cu o situație materială mai bună, acestea reprezintă ținte mai atractive, alături de dispozitivele mobile și electrocasnicele inteligente, conectate la Internet.

Poliția Română, o variantă locală a virusului de tip ransomware. Acesta circulă de câțiva ani deja și se afișează sub forma blocării ecranului și afișării unui mesaj din partea Poliției. De obicei, virusul Poliţia Română îi spune utilizatorului că folosește un program piratat şi că trebuie să plătească o sumă de bani pentru a debloca calculatorul.