Google plănuiește optimizarea hard disk-urilor pentru stocarea datelor în cloud

de: Horia Despa
25 02. 2016

Google crede că stocarea de informații în cloud reprezintă viitorul. Pentru a facilita această tranziție, gigantul american vrea ca HDD-urile viitorului să fie optimizate pentru stocarea de date în cloud.

Clasicile noastre hard disk-uri sunt impresionante, pot stoca terabiți întregi de informație pe ele și devin din ce în ce mai rapide. Ei bine, Google consideră că avansul tehnologic oferit de fabricații de memorii și hard disk-uri nu e destul. Acestea vor trebui să fie optimizate pentru transferul de informații în cloud, iar pentru început gigantul american are în vedere centrele de date și serverele marilor companii.

Pentru a face asta, Google speră că va coopta marii fabricanți de memorii și hard disk-uri din lume, precum Samsung, Western Digital și Seagate și să propună un proiect care să vizeze optimizarea vitezei de transfer a datelor și capacitatea maximă a HDD-urilor, astfel încât să fie eliminate piedicile din calea unui transfer online fluent.

Așa cum ar fi de așteptat, nu ar trebui să vedem schimbări radicale într-un viitor apropiat, de vreme ce marile companii producătoare de platforme de stocare precum Western Digital și Seagate trebuie să cadă la un acord cu anumite standarde oferite de Google. Deși ar fi până la urmă în interesul tuturor să stabilească standarde de comun acord, e puțin probabil că o vor face rapid sau 100% uniform.

Chiar și așa, Google ne dă de înțeles că în momentul în care planurile sale se vor realiza, multe dintre serviciile online, sau chiar anumite rețele sociale, s-ar putea încărca mult mai rapid și vor fi considerabil mai eficiente, tocmai din cauza acestor optimizări delicate.