Google I/O 2016: cele mai importante anunțuri din acest an

de: Bogdan Cristea
17 05. 2016

Realitatea Virtuală și Android N vor fi printre cele mai importante lucruri la Google I/O 2016.

Mii de developeri vor lua parte în următoarele zile la Google I/O 2016, evenimentul anual organizat de către gigantul din Mountain View. Ca de obicei, compania va face o serie de anunțuri importante în legătură cu toate produsele sale.

Desigur, Android va ocupa un loc special printre toate aceste. În 2015 am avut de-a face cu Android Marshmallow, iar anul acest vom avea ocazia de a afla mai mult informații în legătură cu Android N. Pe lângă acesta, desigur, vor mai fi câteva subiecte interesante, printre care se numără realitatea virtuală și Chrome OS.

Evenimentul este unul foarte important pentru companie, fiind vorba despre cea de a zecea ediție. Pentru a sărbători acest lucru, conferința va fi organizată chiar în Mountain View, lângă sediul Google. Anul trecut, dezvoltatorii au fost adunați în San Francisco. Astfel, să vedem care vor fi principalele teme care vor fi discutate miercuri seara, la Shoreline Amphiteatre.

Android N este capul de afiș

În momentul în care noul SO va fi disponibil tuturor, acesta va avea și un nume de desert, care deja a fost supus unui sondaj internațional de către oficialii Google. Nu știm încă numele, însă avem câteva informații despre îmbunătățirile pe care le va aduce Android N. Pentru început, experiența de multitasking din Android N va fi foarte similară cu cea de pe PC. Astfel, nu doar că veți putea avea mai multe aplicații ce rulează simultan în fundal, dar le veți și vedea în același timp sub formă de ferestre pe care le puteți redimensiona în funcție de preferințe.

[related]

De asemenea, vor fi implementate noi măsuri destul de agresive de securitate, cu ajutorul cărora va fi eliminată vulnerabilitatea Stagefright. Acestea vor avea ca scop izolarea mai multor componente ale sistemului de operare pentru ca în cazul unei vulnerabilități, redarea unui clip video malițios să nu se poată reflecta în instalarea unor aplicații malițioase. În termeni tehnici, mediaserver-ul nu va mai putea câștiga permisiuni suplimentare.

Mai mult decât atât, odată cu lansarea versiunii finale de Android N, terminalele dotate cu acest sistem de operare vor suporta oficial ecranele sensibile la presiune, într-o manieră similară cu 3D Touch pe iPhone 6S. Mai multe detalii despre această funcție au fost detaliate într-o postare pe blogul dezvoltatorilor de Android. În principal, va fi vorba de meniuri contextuale accesate printr-o apăsare mai pronunțată pe ecran, dar dezvoltatorii vor putea face mult mai multe cu aceste funcții.

Chrome OS ar putea dispărea

Au trecut deja câțiva ani de când am auzit prima oară de eforturile Google de a uni într-un singur sistem de operare atât platforma lor pentru sisteme portabile, cât și cea pentru mobile. De la nivel de zvon însă, cei de la Wall Street Journal au transformat această idee în ceva foarte probabil. Dacă ar fi să luăm în considerare informațiile oferite de publicație, se lucrează de mai bine de doi ani la implementarea acestei soluții. Vizavi de prognoze, o versiune finală a acestui concept va ajunge la publicul larg abia în 2017, dar în curând am putea avea parte de un beta public pe care doritorii să-l poată experimenta.

Numele care se va păstra la final va fi Android, dar vom vorbi de un Android care va rula și pe PC-uri, nu doar pe seriile actuale sau viitoare de Chromebook-uri. În contextul în care gigantul din Mountain View își dorește transpunerea magazinului virtual Google Play pe un număr cât mai mare de dispozitive, aceasta pare o direcție naturală pentru Google care speră în continuare la o creștere semnificativă a profitului.

Nu putea lipsi realitatea virtuală

Se vorbește de ceva vreme despre planurile celor de la Google de a crea și de a lansa mai multe dispozitive destinate consumatorilor care ar putea concura cu celelalte produse deja disponibile pe piață. Google, din câte se pare, caută ingineri hardware, lucru care denotă clar că nu va fi doar o încercare de software. Conform unor zvonuri, noul dispozitiv va fi fabricat din plastic și va suporta mai multe terminale decât Samsung Gear VR.

De asemenea, vor fi incluși senzori și lentile mai bune, ceea ce înseamnă că nu se va baza în mod exclusiv pe telefon, deși acesta din urmă va furniza cea mai mare parte a puterii de procesare. Pentru a vă face o idee mai bună în legătură cu acesta, trebuie să știți că, în prezent, Google Cardboard este alcătuit doar din două lentile ținute în loc de un cadru de carton, în care se montează un telefon.

Produsul ar ar putea ajunge pe piață în toamna acestui an. Gigantul din Mountain View lucrează, aparent, și la un proiect denumit Android VR, care va include realitatea virtuală în sistemul de operare dezvoltat de Google, ceea ce înseamnă că dezvoltatorii vor putea realiza aplicații speciale pentru realitate virtuală.

Noi informații despre project Tango

Dacă nu ești familiarizat cu proiectul Tango, trebuie să știi că este ideea Google de a experimenta cu dispozitive mobile care pot recunoaște, cartografia și interpreta mediul înconjurător exact ca un om. Adică să perceapă adâncimea, să perceapă poziționarea, iar toate astea din software și hardware. La CES 2016 în acest an, gigantul din sectorul online a anunțat că Lenovo va fi prima companie care va scoate pe piață un dispozitiv care se folosește de tehnologie Project Tango.

Iar de curând, chinezii au confirmat și data oficială în care acesta va fi prezentat: 9 iunie. Până atunci însă, Google ar putea publica noi informații la Google I/O. Tango este o soluție avansată care folosește două camere foto pentru înregistrarea 3D a mediului ambiant, un set de senzori pentru măsurarea distanțelor față de obiectele înconjurătoare, două procesoare dedicate de imagine denumite Myriad 1 și clasicele module GPS și giroscop pentru poziționarea precisă a telefonului în spațiu. Momentan, însă, este în faza de testare.