Google Home ar putea fi cea mai deșteaptă boxă cu asistent virtual

de: Alexandru Puiu
19 05. 2016

După lungi speculații legate de o alternativă la Amazon Echo de la Google, gigantul din Mountain View a lansat Google Home, un gadget inovativ ce nu face decât să devină mai deștept odată cu trecerea timpului. 

Google I/O a fost încărcat de anunțuri mai mult sau mai puțin interesante sau cu aplicabilitate în țara noastră, dar indiferent de pasiunea voastră pentru ecosistemul companiei americane, este imposibil să nu vă tenteze această nouă creație.

După ce a făcut o referință la Amazon, considerându-i deschizători de drumuri, Sundar Pichai a anunțat în cadrul conferinței Google desfășurată în aceste zile în San Francisco, Google Home.

Clasificată simplu și eficient ca fiind o boxă inteligentă capabil să vă facă viața mai ușoară, Google Home incorporează o mutltitudine de funcții și o putere de procesare suficientă pentru a face lucrurile să se miște foarte sprinten. Știe să facă streaming de muzică din cloud, dar suportă la fel de bine să trimiteți voi muzică spre ea prin Google Cast, de pe smartphone.

Deși se aude foarte bine, are și o ieșire video pentru a facilita transmiterea de conținut video de pe telefon pe TV. Creierul afaceri este Google Assistant – un Google Now modernizat cu toate elementele ce l-ar putea face mai simplu de utilizat și mai eficient la efectuat o varietate foarte mare de sarcini. Stilul noului asistent virtual este mai natural în formulări și este capabil să răspundă la întrebări succesive interconectate, de genul Cum va fi mâine vremea în Brașov?  Dar poimâine?

Pe de altă parte, Google Assistant nu va servii doar informații simple, ci va putea comunica cu alte dispozitive inteligente din casă și vă va permite să configurați o alarmă sau să fixați un timer. Pe viitor ar putea chiar să suporte să comandați flori. Deși nu avem încă prețul final pentru Google Home, important este să să puneți mâna pe un exemplar în lunile ce urmează.