Google DeepMind ar putea ajuta la prevenirea orbirii

de: Bogdan Cristea
05 07. 2016

Google DeepMind i-ar putea ajuta pe cercetători să prevină orbirea unor pacienți.

În urmă cu puțin timp, Google a cumpărat compania producătoare de inteligență artificială DeepMind și le-a cerut experților să creeze cel mai bun jucător de Go din lume. După cum probabil știi deja, britanicii au reușit acest lucru, iar acum s-ar putea concentra asupra unui proiect mult mai ambițios. Astfel, divizia companiei din Mountain View se va folosi de o inteligență artificială capabilă să învețe singură pentru a detecta din timp afecțiunile ochilor unor pacienți.

Mai exact, vor fi analizate în jur de un milion de ecografii oculare, pentru a carea diverși algoritmi pe baza cărora pot fi detectate din timp semne ale unor boli, pe care oamenii nu le-ar observa în mod normal. Aceasta ar fi a doua colaborare între divizia DeepMind și National Health Service, sistemul de asistență medicală de stat în Regatul Unit.

Principalele boli asupra cărora angajații se vor concentra vor fi degenerescența maculară legată de vârstă și retinopatia diabetică. Din câte se pare, aceasta din urmă este cauza orbirii cu cea mai rapidă creștere în lume în acest moment. ”Dacă ai diabet, ai de 25 de ori mai multe șanse să orbești. Dacă putem detecta asta și dacă putem interveni rapid, atunci 98% dintre cazurile de orbire ar putea fi prevenite”, a declarat Mustafa Suleyman, unul dintre co-fondatorii DeepMind.

În trecut, echipa DeepMind a creat un „motor” de căutare capabil să sorteze toate pozițiile posibile pe tabla de Go. Pentru asta, a fost nevoie de rețele neurale foarte complexe, capabile să creeze milioane de conexiuni similare celor realizate de creierul uman. AlphaGo s-a autoînvățat regulile jocului procesând 30 de milioane de mișcări folosite de experții umani, ajungând să prezică o mutare cu o precizie de 57%. După ce a ieșit victorios din 499 din 500 de jocuri împotriva altor programe similare, AlphaGo a fost prima oară pus în fața unui competitor uman în octombrie 2015. A ieșit victorios și acolo, învingându-l cu un scor de 5-1 pe Fan Hui, campion european de trei ori.