Galaxy S7 a salvat Samsung, vânzările o confirmă
După ce devenise evident că Samsung a intrat pe o pantă descendentă cu profitul realizat din telefoane, doi ani mai târziu, Galaxy S7 reușește să redreseze compania.
Piața de smartphone-uri s-a saturat destul de mult la nivel global, iar pentru că telefoanele au devenit atât de bune, prea puțini dintre noi mai aleargă anual după un upgrade. În plus, nici avansurile tehnologice nu mai sunt atât de semnificative de la o generație la alta. Din acest motiv, Samsung are deja câțiva ani sub centură în care a înregistrat profituri mici și foarte mici.
Conform pronosticurilor oficiale în materie de vânzări și profitabilitate pentru al doilea trimestru al acestui an, viitorul începe, din nou, să sune foarte bine pentru sud coreeni. Samsung tocmai a anunțat că se așteaptă la un profit operațional de 7 miliarde pe ultimul trimestru, valoare generată în mare parte de divizia de mobile. În timp ce în ianuarie 2013 se mândre cu 7,6 miliarde, valoarea de mai sus ar putea să nu pară foarte roz, dar important este că e cu 17% decât aceeași perioadă a anului trecut.
Trăgând linie, al doilea trimestru al acestui an se va reflecta în prima creștere înregistrată de companie în doi ani de zile. Ultima oară când își continuase trendul ascendent a fost în primul trimestru al lui 2014, când încă înregistra profituri astronomice de genul 7,4 miliarde de dolari pe trei luni. La capitoul încasări, conducerea companiei se așteaptă la o creștere de aproximativ trei procente, de la 42 la 43 miliarde.
Conform celor de la Reuters, cu toate că Samsung nu și-a defalcat încă profitabilitatea pe divizii, vânzările de mobile s-ar putea să fi înregistrat o creștere a profitului de 54,5% față de aceleași trei luni din 2015. Dacă vorbim doar de Galaxy S7 și S7 Edge, cei de Yonhap New au informații cum că în perioada aprilie – iunie, Samsung ar fi livrat 15 milioane de unități. Comparativ, S7 Edge s-a vândut mai bine decât S7, cu toate că este un pic mai scump. Numărul total de telefoane vândute pare a fi în jurul valorii de 78 milioane.