Fujifilm intră în domeniul camerelor de format mediu cu GFX 50S

de: Alexandru Puiu
20 09. 2016

Domeniul camerelor foto profesionale de format mediu este dominat de PhaseOne și Hasselblad, dar Fujifilm își încearcă norocul în același segment de piață cu noua GFX 50S.

Au existat zvonuri deja de câteva luni pe marginea unei camere de format mediu de la Fujifilm, dar acestea au fost percepute cu o reticență sporită de analiști. Nu de alta, dar compania japoneză nu are o experiență în acest domeniu, iar având în vedere prețurile vehiculate pentru această familie de aparate, este greu de preconizat dacă fotografii profesioniși vor fi dispuși să facă un experiment.

În final, speculațiile s-au dovedit a fi adevărat, iar în cadrul Photokina 2016, Fujifilm a detaliat noul său vârf de gamă. Practic, aceasta este considerată cea mai bună cameră din oferta companiei și poartă numele de GFX 50S. Ca un mic detaliu, merită reținut că, spre deosebire de majoritatea camerelor PhaseOne sau Hasselblad cu specificații similare, această cameră folosește un design mirrorless.

Adresată în mod exclusiv profesioniștilor, camera are multe specificații de invidiat, începând cu senzorul de dimensiuni generoase. GFX 50S este construită în jurul unui senzor de 51,4 megapixeli. În funcție de proiectul la care lucrați, acest senzor se pretează pentru capturi cu diferite rapoarte de aspect – 4:3, 3:2, 1:1, 4:5, 6:7 și 6:17. Pentru preview, veți fi nevoiți să folosiți un viewfinder classic, iar amatorii de viewfindere electronice sau EVF vor avea posibilitatea, în curând, să achiziționeze unul detașabil în curând.

Designul general al aparatului pare împrumutat din seria Fujifilm X-T, o particularitate care se reflectă într-un set de linii retro ce nu trebuie neglijate. Dacă ați investit în trecut într-o colecție stufoasă de obiective pentru Fujifilm, pentru că vorbim de o cameră de format mediu, acelea sunt absolut inutile.

În schimb, veți fi nevoiți să invesiți în oricare dintre noile lentile din seria G, anunțate împreună cu GFX 50S. Lista include momentan 6 piese – 63mm f/2.8 (50mm echivalent 35mm format), 32-64mm f/4 (25-51mm echivalent), 120mm f/4 (95mm echivalent), 110mm f/2 (87mm echivalent), 23mm f/4 (18mm echivalent) și 45mm f/2.8 (35mm echivalent). În privința disponibilității și prețului, nu știm decât că va ajunge în magazine în prima parte a lui 2017.