Facebook va lua măsuri în plus pentru protejarea imigranților

de: Andrada Bonea
28 02. 2016

Mark Zuckerberg, șeful Facebook, încearcă în mod constant să facă platforma socială cât mai pașnică și deschisă față de toate categoriile de oameni. 

Acum, se pare că îi are în vizor pe imigranți, pe care i-a catalogat drept grup care are nevoie de protecție adițională, în timpul unei conferințe la Berlin. Au fost invitați în jur de 1.000 de tineri și s-a vorbit și despre criticile aduse de Germania pentru incapacitatea Facebook de a bloca posturile anti-imigranți. Germanii au subliniat că rețeaua socială se mișcă mai repede când vine vorba de ștergerea conținutului sexual decât cu mesajele rasiste. De asemenea, un raport din ianuarie arăta că autoritățile lucrau la o înțelegere cu Facebook, Google și Twitter, întocmai în acest scop. Nu este prima oară când Zuckerberg spune că vrea să elimine manifestările extremiste.

Când i s-a cerut să clarifice poziția Facebook, Zuckerberg a spus că astfel de conținut nu își are locul pe platforma sa. Nu a specificiat și cum va opri publicarea de astfel de materiale, dar a spus direct că o va face. Problema imigranților e sensibilă și se pot găsi atât argumente pro, cât și contra. Cei de la Facebook au mai spus că speră ca America să urmeze exemplul Germaniei și să fie mai primitoare pentru imigranți, potrivit BBC.

Germania primește mai mulți refugiați decât oricare altă țară europeană, și, așa cum era de așteptat, acest lucru a provocat formarea de grupuri care se opun mișcării. Tensiunile au crescut în special după asalturile din pragul Anului Nou, care au fost puse pe seama imigranților într-o măsură destul de mare. Se pare că aproximativ 1.000 de oameni, dintre care majoritatea bărbați, au jefuit și molestat femei în gara Cologne.