Dependența de smartphone a atins cote alarmante

de: Alexandru Puiu
30 12. 2016

Dependența de smartphone este cea mai mare problemă a secolului 21 și afectează persoane de orice vârstă, de la copii la adulți.

Alcoolul, țigările și jocurile de noroc sunt interzise minorilor. Din păcate, deși generează aceleași descărcări hormonale precum viciile amintite, dependența de smartphone afectează copii din ce în ce mai tineri. Dacă ați văzut vreun nepot care se descurcă să utilizeze o tabletă de la 2-3 ani, acela nu este un atuu. Este o manifestare a faptului că petrece foarte mult timp cu ea în fața ochilor și preferă respectivul gadget, decât să iasă afară sau să încerce să interacționeze cu alți copii.

Ca tineri adulți sau persoane mai în vârstă, problema este și mai gravă. Un studiu recent confirmă faptul că dependența de smartphone ne obligă să ne uităm la telefon cu doar câteva minute după ce ne-am trezit și cu scurt timp înainte să adormim. Analiza a fost făcută de către Deloitte Global Mobile Consumer Survey 2016 și scoate la iveală multe alte statistici îngrijorătoare.

Din câte se pare, 61% dintre noi își verifică telefonul în maxim 5 minute după trezire. Principalele subiecte ce sunt analizate țin de mesaje, emailuri și notificări de pe rețelele sociale. Această valoare îngrijorătoare crește până la 88% în 30 de minute și 96% într-o oră. Cu alte cuvinte, dacă v-ați trezit și v-ați făcut tabieturile matinale în maxim o oră, este aproape imposibil să nu fi aruncat o privire la telefonul mobil. Vizavi de momentul în care vă puneți la culcare, 74% dintre cei 53.000 de indivizi participanți la studiu aruncă o privire la telefon cu maxim 15 minute înainte să adoarmă.

,,Studiul scoate la iveală faptul că utilizarea smartphone-urilor a crescut considerabil. A fost identificată ca un întrerupător în multe activități zilnice. Cifrele spun multe despre modul în care utilizarea de telefoane mobile a ajuns să aibă un impact asupra vieții consumatorilor și a spațiului personal.” Astfel a concluzionat descoperirile Neeraj Jain, directorul responsabil de studiu de la Deloite Touche Tohmatsu India.