De ce să nu descărcați jocuri de pe Windows Store, inclusiv Rise of the Tomb Raider

de: Alexandru Puiu
26 02. 2016

Microsoft face eforturi pentru a vă convinge de utilitatea Windows Store, dar mai ales în materie de jocuri, sunt motive importante pentru care ar trebui să rămâneți la Steam, GOG, Origin sau orice altă platformă.

Prin intermediul Windows Store, Microsoft concurează cu Valve, creatorii Steam. Aceleași jocuri de top, precum Rise of the Tomb Raider se găsesc pe amândouă, la același preț. Problema? La 60 de dolari nu veți beneficia de aceeași experiență, pe același sistem. Părțile negative sau mai degrabă limitările aferente Windows Store sunt semnificative oricum, dar când vorbim de jocuri scumpe, complexe, menite să profite la maxim de configurația hardware a sistemului vostru, discrepanța este pur și simplu dureroasă.

Nu vorbim aici de Candy Crush Saga, Angry Birds sau alte jocuri portate de pe mobil pe Windows, ci de creații precum Rise of the Tomb Raider sau iminentul Quantum Break, acesta din urmă având mari șanse să fie disponibil exclusiv pe Windows Store. 

Aplicațiile universale din Windows Store – punctul de start al problemei

Intenția este una lăudabilă. În teorie, o mare parte din conținutul disponibil pe Windows Store rulează la fel de bine pe Windows 10 Mobile, pe un Microsoft Surface sau orice alt PC cu Windows 10. În plus, dacă ați cumpărat ceva pe un dispozitiv, figurează ca fiind achiziționat pe toate. Partea proastă ține însă de fișierele efective pe care le achiziționați și de modul în care acestea interacționează cu sistemul de operare.

Steam, Good Old Games – GoG și orice altă platformă online vă servește un joc achiziționat legal în format EXE sau MSI. Acelea sunt aplicații de desktop clasice. Printr-un dublu click pe acel fișier vă instalați jocul și vă jucați. Pe de altă parte, toate programele și jocurile din Windows Store sunt în format UAP, o abreviere de la Universal Application Platform. Toate particularitățile negative pe care le voi detalia mai jos sunt derivate din acest nou format de aplicații universale.

Într-un fel sau altul, problema nici măcar nu ține de Windows Store, cum am scris în titlu, ci de aceste ,,aplicații universale”. Conceptul a fost introdus odată cu lansarea Windows 8, când oficialii gigantului din Redmond au inclus pentru prima oară un magazin virtual de aplicații în sistemul de operare. Între timp, aceste programe au devenit mult mai bune și mai eficiente în a profita de resurse hardware, iar magazinul în sine a beneficiat de upgrade-uri importante. Programele UAP nu sunt însă nici pe departe la fel de bine puse la puncte precum aplicațiile standard, de tip exe.

 

Care sunt limitările jocurilor din Windows Store

Din câteva puncte de vedere foarte importante, aplicațiile din Windows Store sunt limitate. ,,Store apps” au un mod complet diferit de a profita de configurața sistemul vostru și nu trebuie să fiți un expert în domeniu pentru a vă da seama. În cazul programelor și jocurilor simple pe care le știți de pe Android sau iOS, aceasta nu este neapărat o problemă. Deranjul sau frustrarea intervin când achiziționați cu o sumă semnificativă de bani un joc de top al momentului și știți că nu ar trebui să se miște atât de prost. Pe diverse forumuri, inclusiv Reddit, lansarea recentă a Rise of the Tomb Raider pentru PC a atras atenția asupra tuturor handicapurilor la care vă expuneți prin cumpărare jocului din Windows Store. Partea cea mai tristă este însă că nu puteți schimba cu nimic această situație.

Suportul pentru configurațiile SLI și CrossFire lipsește cu desăvârșire. Ați făcut o investiție fabuloasă într-un PC cu două sau mai multe plăci video pentru a vă juca la detalii maxime cele mai noi jocuri? Să fiți sănătoși. Un joc din Windows Store va folosi doar una dintre plăcile voastre video, în timp ce varianta de pe Steam a aceluiași titlu nu are aceeași problemă.

VSync este activat implicit în permanență. Tehnologia VSync a fost inventată pentru a preveni ,,ruperea” cadrelor din jocuri, un fenomen pe care îl puteți observa cu ușurință mai ales la titluri precum Call of Duty sau NFS, în care acțiunea se desfășoară la viteză foarte mare. Soluția la problemă implică sincronizare ratei de reîmprospătare a ecranului pe verticală cu cea pe orizontală. VSync însă consumă mai multe resurse hardware și s-ar putea reflecta într-un decalaj infim între momentul în care apăsați pe o tastă și ceva se întâmplă pe ecran – ,,input lag”. În mod normal puteți activa sau dezactiva VSync, dar nu când vine vorba de jocurile din Windows Store.

Borderless Fullscreen Mode este un concept mai ciudat care pentru un utilizator obișnuit nu are nici o relevanță aparentă. În practică însă, din nou, afectează performanța unei aplicații și se transpune într-o risipă de resurse hardware. Orice aplicație din Windows Store poate rula în fereastră sau borderless fullscreen. Fullscreen (Windowed) este o altă denumire pentru acest mod de a rula programe. Avantajul acestui mod este că nu veți avea probleme în a utiliza ALT+TAB pentru a sări dintr-o aplicație în alta deoarece un joc un Fullscreen (Windowed), în realitate, nu vă ocupă chiar întregul ecran. Pur și simplu, nu sunt vizibile ramele aferente ferestrei și bara de titlu cu butoane de închide, minimizare, maximizare. Dezavantajul acestui mod este că un joc rulat astfel nu poate să deține accces exclusiv asupra plăcii voastre video pentru a vă bucura de performanța maximă de care este capabil PC-ul vostru. Varianta de Steam a Rise of the Tomb Raider nu are această problemă, rulând în mod fullscreen exclusiv.

Din cauza modului preventiv în care Microsoft își protejează conținutul digital pe care vi-l oferă gratuit sau contra cost prin Windows Store veți întâmpina alte câteva probleme. În teorie, această atitudine este pentru binele utilizatorului, în practică, doar câțiva utilizatori vor vedea beneficiile.

Nu există suport pentru moduri la nici un joc din Windows Store. Din cauza faptului că aplicațiile sunt protejate, nu le puteți aduce modificări de nici o natură. Doar prin intermediul Windows Store puteți descărca actualizări la ele sau eventuale DLC-uri și cam atât. Nici programe precum SweetFX menite să altereze grafica unui joc după bunul vostru plac nu funcționează.

Lipsa unui fișiere cu extensia .exe se reflectă în alte limitări neașteptate. În primul rând, nu puteți rula pur și simplu jocul printr-un dublu click pe un exe. În al doilea rând, nu-l puteți adăuga în lista voastră de titluri din Steam pentru a-l face să meargă în tandem cu un Steam Controller, de exemplu. Nici în GeForce Experience nu-l puteți adăuga manual dacă vreți să particularizați niște setări grafice automat.

Lipsește posibilitatea de overlay de informații la toate jocurile din Windows Store și nici un program nu poate interacționa cu ele în timp ce rulează. Dacă vreți să folosiți Fraps pentru a înregistra sesiunile voastrs de gaming sau pentru a avea o evidență clară a numărului de cadre afișate pe secunde, este imposibil. Overlay-ul din Steam este de asemenea scos din calcul.

Macro-uri de mouse, scripturi sau scenarii automatizate la un singur click create cu diverse aplicații pentru a funcționa în anumite jocuri, în anumite feluri nu funcționează cu versiunea de Windows Store a unui joc.

Windows Store are de asemenea probleme lui

Nu este vorba doar de probleme derivate din faptul că luați aplicații universale din Windows Store. Întregul mod în care se desfășoară achizițiile în magazinul Microsoft este defectuos.

Returnarea banilor cheltuiți implică un efort laborios pe Windows Store. Pe Steam este foarte clar în ce circumstanțe puteți avea înapoi banii cheltuiți pe un joc care nu vă merge cum trebuie sau pur și simplu nu vă place. Unii pot chiar și să abuze de acel sistem, iar cei de la Valve nu fac scandal pe marginea acestui subiect. După maxim două ore de gameplay puteți cere returnarea integrală a valorii cheltuite pe un joc.  Soluția oferită de Microsoft implică un dialog cu un oficial al companiei, o sesiune de chat a cărei finalitate sub nici o formă nu poate fi prognozată.

Windows 10 și nimic altceva este filozofia cu care Microsoft merge înainte în privința Windows Store. Indiferent de natura jocului sau a programului achiziționat din magazinul virtual inclus în Windows, acela va funcționa pentru totdeauna doar în Windows 10. Între timp, un joc cumpărat de pe Steam nu doar că merge pe Windows 7, Windows 8 sau WIndows 10, dar dacă va fi portat sau este deja disponibil și pentru Mac sau Linux aveți incluse gratuit și acele versiuni ale aceluiași joc. Cu alte cuvinte, cei 60 de dolari cheltuiți pe Steam valorează subit mai mult decât cei cheltuiți pe Windows Store.

Totul este relativ. Din acest motiv, ați fi tentați să credeți că o parte din problemele înșirate mai sus pur și simplu nu vă afectează pe voi în particular. Nu știți însă de ce veți avea nevoie mai târziu. Mai mult decât atât, puteți pune problema într-un mod foarte simplu. De ce să achiziționați un produs cu minusuri, când puteți opta pentru același produs, la același preț, cu plusuri semnificative. Nu mai atragem atenția și asupra multiplelor perioade de reduceri importante cu care Steam ne încântă pe parcursul anului.

Steam nu este perfect și are nevoie de competiție

Din rândurile de mai sus ați fi tentați să credeți că sunt fan Steam, dar nu este așa. Doar în comparație cu Windows Store există atât de multe motive pentru care să apreciați magazinul virtual al Valve. În plus, până și dezvoltatorii au problemă cu limitările la care Microsoft supune jocurile vândute pe propria platformă.

Pe un forum de discuții de pe Steam, accesibil aici, un oficial al Nixxes, compania responsabilă de dezvoltarea versiunilor de Steam și Windows Store a Rise of the Tomb Raider a confirmat că ce am scris mai sus nu sunt doar speculații. ,,Ne cerem scuze, dar dezactivarea VSync nu este suportată de framework-ul UWP la ora actuală”. În concluzie, până și suportul pentru jocurile vândute pe Windows Store se desfășoară pe Steam, pentru că nu există astfel de unelte integrate în platforma gigantului din Redmond.

Steam este cu siguranță cea mai populară soluție cross-platform pentru achiziții de jocuri, iar competiția trebuie încurajată, ca în orice alt domeniu. Eforturile Microsoft pe acest subiect nu vor afecta însă sub nici o formă rata de adopție a platformei Valve. Ca alternative, mai bine vă orientați către Origin sau GOG, acestea sunt niște magazine virtuale de jocuri mult mai bine puse la punct.

După eșecul aferent platformei Games for Windows Live sau GFWL, cineva ar fi crezut că Microsoft o va lua de la zero și va învâța din propriile greșeli în realizare unui nou magazin virtual de jocuri. Nu a fost așa. Partea și mai gravă este că există deja un comunicat oficial prin care s-a anunțat că multașteptatul Quantum Break va fi lansat doar prin Windows Store, o veste foarte proastră pentru gameri.