De acum puteți dicta orice pe Apple TV, inclusiv parole
După lansarea noului Apple TV, au fost adresa mai multe reproșuri companiei americane, în primul rând legate de preț și în al doilea rând legate de funcționalitate.
În urma unui trimestru fiscal nu foarte roz, se pare că cei de la Apple au început să fie mai atenți când vine vorba de doleanțele utilizatorilor. Au început prin remedierea unor probleme majore legate de funcționalitatea Apple TV-ului.
Deși au trecut câteva luni de la lansarea celui de-al patrulea Apple TV pentru ca aplicația de iOS Remote să fie compatibilă cu el, acum vedem rezvoltată problema introducerii de text oriunde în interfață. În contextul în care este foarte frustrant să introduci text pe orice Smart TV sau consolă, cei de la Apple au remediat această problemă folosind comenzi vocale, mai precis – Voice Dictation.
Cu toate că opțiunea de dictare nu a fost incorporată în versiunea inițială a sistemului de operare tvOS, printr-un update ce urmează să fie lansat zilele următoare, aceasta va fi în sfârșit inclusă. Momentan, doar dezvoltatorii au avut ocazia să o experimenteze în variantă beta și se pare că funcționează exact așa cum ați crede.
În momentul în care vreți să căutați ceva rapid, o puteți face folosind căsuța de căutare dictând cuvintele cheie. Secretul este să aveți telecomanda dispozitivului în apropiere și să apăsați pe butonul marcat cu un microfon înainte de a începe să vorbiți. Tot prin intermediul Voice Dictation, puteți introduce nume de utilizatori sau parole când vă autentificați pe iTunes, Netflix sau orice alt serviciu online. De asemenea, abilitățile lui Siri sau extins, permițându-vă din orice meniu să căutați o aplicație pe AppStore pe sistemul. ,,Search the AppStore for VLC”, cu condiția să țineți același buton de pe telecomandă apăsat.
Toate aceste particularități sunt deja prezente în tvOS 9.2 beta 3, un update ce ar trebui să ajungă la utilizatori înainte de primăvara acestui an. Nu este exclus nici să fie făcut public în cadrul evenimentului de pe 15 martie.