Dacă ai impresia că nu ai nevoie de mult somn, s-ar putea să te înșeli

de: Andrada Bonea
19 09. 2016

Cu toții cunoaștem măcar un om care susține vehement că nu are nevoie de rutina de opt ore de somn pe care medicii o recomandă. Un nou studiu confirmă încă o dată faptul că sunt șanse mari ca persoanele respective să se amăgească.

Studiul a fost publicat în Brain and Behavior, iar cercetătorii de la Universitatea Utah au studiat obiceiurile de somn a 839 de oameni, împărțindu-i în două grupuri: cei care dorm în mod obișnuit șase ore pe noapte (sau mai puțin) și cei care dorm mai mult.

Apoi, cei care dorm puțin au fost împărțiți în alte două grupuri: cei care se simțeau în regulă pe timp de zi și cei care se simțeau sleiți de puteri. Acestora le-au fost scanate creierele cu ajutorul unui aparat IRM, iar testele au arătat că membrii ambelor grupuri dădeau semne de oboseală. Mai precis, au ațipit în timpul scanărilor, pentru că forma capsulei IRM le-a oferit prilejul. „Există posibilitatea ca, într-un plictisitor scanner IMR, oamenii să adoarmă pentru că nu fac nimic care să îți țină treji”, a spus unul dintre cercetători.

Medicii susțin că acest lucru demonstrează că siguranța publică e în pericol, pentru că oamenii privați de somn care nu își recunosc condiția ar putea adormi la volan, de exemplu, fără să realizeze. Desigur, e o chestiune controversată, pentru că alte studii arată că cei care dorm puțin ar putea avea creiere ceva mai eficiente, datorită unei conexiuni ceva mai puternice în percepția senzorială externă și funcțiile memoriei stocate în hipocamp.

Cu toate acestea, e arhicunoscut faptul că somnul insuficient, pe termen lung, provoacă afecțiuni precum hipertensiunea arterială, insuficiență cardiacă, deficit de atenție, probleme vasculare, obezitate și tulburări psihiatrice. Cu alte cuvinte, dacă ai impresia că poți sfida nevoile vitale ale organismului, ar trebui să te gândești mai bine, pentru că sunt șanse minime să fii ocolit de consecințe. Până a fi trasă o concluzie, mai trebuie multe investigații, dar poți arunca o privire asupra studiului despre care am vorbit mai sus aici.