Cum te face efectul de upgrade să-ți strici telefonul, pentru a-ți cumpăra un model nou

de: George Stanciu
21 12. 2016

Efectul de upgrade ne face să fim mai puțin grijulii cu telefoanele, căutând astfel un motiv pentru a ne cumpăra un model nou.

Un studiu ce va fi publicat în Journal of Marketing Research și care a documentat acest fenomen a fost efectuat de către cercetătorii de la Columba Business School, iar descoperirile arată că riscul de incidente ajunge la un nivel maxim cu scurt timp înainte de lansare, iar cele mai multe pagube se înregistrează imediat după ce un nou model de telefon apare pe piață.

Acesta este efectul de upgrade și este rezultatul societății consumeriste în care trăim, fiind bombardați constant cu motive pentru care avem nevoie de un nou dispozitiv, mai bun. Fără să ne dăm seama răspundem, totuși, la astfel de stimuli.

Nevoia de a face un upgrade telefonului a fost studiată în cazul iPhone-urilor, dar se aplică și la alte mărci de telefoane. Alte cercetări din trecut au corelat tendința de neglijență față de dispozitive atunci când versiuni noi ale acestora apar pe piață. Datele obținute până acum arată că schimbarea de atitudine nu este neapărat conștientă, fiind mai mult o reacție a subconștientului.

Efectul de upgrade a fost observat chiar și în cazul persoanelor care, de obicei, au mare grijă de device-urile pe care le au în buzunare. Aceste persoane au avut aceeași tendință de neglijență față de propriul device, atunci când un model nou a apărut pe piață.

”Ne-am simți vinovați dacă am cumpăra un telefon mai bun fără un motiv serios – dar dacă dispozitivul actual pățește ceva, ne simțim mai îndreptățiți să ne cumpărăm un nou device, fără să considerăm că am făcut o achiziție care nu era necesară”, spune Silvia Bellezza, coautor al studiului, citată de digitaltrends.com. ”Avem tendința să ne trântim telefoanele și să le folosim mai des atunci când plouă, de exemplu, fără să fim conștienți că facem asta cu un scop”, mai adaugă aceasta.

Cercetătorii au folosit un set de date ce cuprinde 3000 de iPhone-uri pierdute, dar au efectuat și un chestionar online, unde 602 de posesori ale telefoanelor Apple au răspuns. Datele obținute au fost comparate cu cele provenite din alte experimente, care urmăreau atitudinea față de alte obiecte, precum ochelari sau chiar căni de cafea, rezultatele fiind similare.