Cum îți oglindești ecranul de la iPhone pe PC sau Mac fără fire
Majoritatea posesorilor de iDevice-uri știu că ai nevoie de un Apple TV pentru ați oglindi conținutul ecranului pe TV, dar la fel de simplu, poți vedea ecranul de la iPhone pe PC.
În urmă cu câțiva ani, cei de la Apple au definit un standard de comunicații wireless intitulat AirPlay. Acesta din urmă îți permite să transmiți conținut audio și video fără fire pe televizor sau pe un sistem audio compatibil și vine integrat nativ atât pe iPhone, iPad sau iPod Touch, cât și pe Mac. Există însă o limitare importantă a acestui sistem. Deși oricare dintre gadgeturile enunțate mai sus pot transmite conținut, când vine vorba de primit, un Apple TV de generația a doua, a treia sau a patra este singurul care poate îndeplini această sarcină. Mai există câteva sisitem audio sau boxe compatibile AirPlay, dar acelea pot recepționa doar conținut audio, nu și video. Din fericire, există o soluție alternativă pe care o voi detalia mai sus. Aceasta funcționează la fel de bine pe PC sau Mac, iar etapele de configurare aproape că lipsesc cu desăvârșire.
Ecranul de la iPhone pe PC prin intermediul LonelyScreen
Sistemul este relativ simplu, descărcați un program, îl instalați și îl porniți în momentul în care vreți să vă oglindiți orice se întâmplă pe iPhone sau iPad pe computerul vostru cu Windows, cu condiția să se afle în aceeași rețea wireless toate. Deși puteți apela la acest scenariu în orice circumstanțe, cea mai potrivită situație mi se pare cea în care aveți un HTPC conectat în permanență la TV, dar v-ați dori ocazional să transmiteți un slideshow cu pozele din vacanță pe televizor fără să le mai descărcați și fără să mai apelați la vreun fir.
Înainte de orice, trebuie să descărcați și să instalați LonelyScreen pe computer de pe LonelyScreen.com. Este complet gratuit, are doar câțiva MB, iar procesul de instalare nu implică nici un fel de bifă atent plasată. Apăsați doar pe Next, Next, Finish și așteptați câteva secunde până când procesul se încheie.
La prima rulare, în funcție de versiunea de Windows pe care o aveți instalată și dacă folosiți sau nu Windows Firewall, este foarte probabil să întâmpinați o notificare precum cea de mai sus. Bifați rețele private sau ”Private networks, such as my home or work network” și confirmați alegerea cu un click pe Allow access.
În cazul în care i-ați dat Cancel din greșeală, fără să citiți, la respectivul mesaj, veți putea ajunge din nou foarte ușor la el apăsând pe butonul Fix it din dreapta jos al ferestrei LonelyScreen AirPlay Receiver. În noua fereastră ce va apărea pe ecran, apăsați pe Yes.
Implicit, numele receptorului AirPlay pe care tocmai l-ați instalat este LonelyScreen. Pentru a-l schimba, după cum vedeți în captura de la începutul acestui articol, dați dublu-click pe cuvintele LonelyScreen din ecranul negru al aplicației. Introduceți noul nume și apăsați pe Save. Mai aveți un singur pas de urmat pentru a avea un ecranul de la iPhone pe PC.
Ce mai trebuie să faci pentru a avea ecranul de la iPhone pe PC
După instalarea LonelyScreen pe PC sau Mac și definirea opțională a unui nume sub care vreți să apară în lista voastră de receptoare AirPlay de pe iDevice, nu mai trebuie decât să vă activați AirPlay pe iPhone sau iPad. Procedura implică un simplu gest de swipe de jos în sus din rama terminalului pentru a accesa meniul Control Center. În colțul din dreapta jos ar trebui să vedeți un meniu intitulat AirPlay. Atingeți-l și faceți un ta pe LonelyScreen sau orice alt nume definit anterior. Dacă veți bifa și opțiunea de oglindire sau mirroring, tot ce veți face din acel moment pe telefon sau tabletă se va vedea în timp real pe ecranul PC-ului. Pentru a dezactiva AirPlay, urmați aceeași pași detaliați mai sus și bifați iPhone, în loc de LonelyScreen.
În ceea ce privește tipul de conținut compatibil cu AirPlay nu există limită, indiferent dacă este vorba de filme, poze, muzică sau jocuri. În cazul în care veți întâmpina mici probleme de performanță sau sincronizare, e foarte probabil să aibă legătură cu calitatea rețelei voastre wireless din casă sau cu configurația hardware a computerului. Din experimentele mele, totul a funcționat perfect. Eventual, pentru a emula și mai multe experiența utilizării unui Apple TV, puteți opta care fereastra de LonelyScreen să fie afișată e întregul ecran. În orice moment puteți închide receptorul AirPlay printr-un click pe X în dreapta sus și, în mod automat, nu veți mai avea conținutul de pe ecranul de la iPhone pe PC sau Mac.
Deși acest tutorial se adresează în exclusivitate posesorilor de iDevice-uri, în urmă cu câteva săptămâni am făcut un tutorial similar dedicat celor care au Android și au achiziționat un Chromecast sau un televizor cu Android TV preinstalat.