Cum deschizi adresele web cu extensia .onion
În peregrinările voastre pe internet, este foarte probabil să dați peste niște adrese web care, în loc de .com, .ro sau orice altă finalitate, se încheie cu .onion. Acestea nu pot fi însă deschise cu Chrome, Firefox sau orice alt browser pe care îl folosiți în mod uzual.
Mare este grădina internetului și nu toate site-urile sunt pentru oricine. Există foarte multe website-uri care poate fi accesate doar în condiții speciale cu aplicații speciale. Cele mai multe dintre ele fac parte din deep weeb sau internetul adânc. În colțurile ascunse ale online-ului există un amalgam de site-uri malițioase, alternative la eBay pentru stupefiante – Silk Road fiind un foarte bun exemplu, dar și multe site-uri pe care le știți deja. Singura diferență este că domeniile pentru toate acestea, în loc să fie de forma www.playtech.ro, au un set mai mult sau mai puțin stufos de caractere, urmate de extensia .onion.
Ca un avertisment foarte important, ar fi bine să aveți grijă în momentul în care accesați site-uri de pe deep weeb, pentru că s-ar putea să pierdeți mai mult decât câștigați. Aici, este vorba în principal de infecții cu viruși. Pe de altă parte, dacă vă aflați într-o țară precum China în care accesul la Facebook este cenzurat, folosind adresa https://facebookcorewwwi.onion/ vă puteți accesa profilul fără probleme.
Orice domeniu cu extensia .onion poate fi accesat folosind TOR sau The Onion Router. Aceasta este o rețea de anonimizare a traficului online care, cel puțin inițial, a primit fonduri de la guvernul american. Scopul ei este facilitatea accesării de diverse adrese web în colțuri ale lumii în care, în mod implicit sunt cenzurate. Majoritatea adreselor web menite pentru TOR se termină în .onion și pot fi accesate folosit Tor Browser. Aceasta poate fi descărcat de aici gratuit pentru Windows, Mac sau Linux. Există și alternative pentru Android disponibile în Google Play intitulate Orbot Proxy App sau Orfox Browser. Deși ar fi bine să priviți toate paginile web de pe TOR cu un nivel suplimentar de reticență, un punct bun de start ar fi motorul de căutare DuckDuckGo, disponibil la adresa – http://3g2upl4pq6kufc4m.onion/ .