Cum arată centrul unde Facebook ne stochează datele
Dacă erai curios cum arată locul în care Facebook stochează date despre utilizatorii săi, acum avem câteva imagini foarte interesante.
Mark Zuckerberg, CEO-ul celei mai populare rețele sociale, a publicat pe contul personal poze cu centrul de stocare a datelor, localizat în Luleå, Suedia, împreună cu o serie de fun-facts. De exemplu, se pare că lucrează 150 de oameni în centru, dar totuși, holurile sunt mai mereu goale. „Datorită designului simplificat, avem nevoie de un singur tehnician pentru 25.000 de servere”, a specificat Zuckerberg, în descrierea uneia dintre poze, ceea ce e cel puțin impresionant.
De asemenea, pentru că holul este foarte mare, iar suprafața e egală cu cea a șase terenuri de fotbal unite, inginerii merg pe scuter dintr-o parte în alta a sa.
„Iubesc această poză, pentru că arată precum un film SF. Aceste ventilatoare imense răcesc zecile de mii de servere. Pe timp de iarnă, când temperaturile ajung la -30, situația e inversată, iar căldura provenită de la servere încălzește clădirea”, a mai scris Mark Zuckerberg, în descrierea imaginii de mai jos:
La Luleå, repararea unui server nu durează mai mult de două minute, tot datorită construcției simple. Acum câțiva ani, aceeași procedură ar fi durat câteva ore.
Ni se pare simpatic faptul că Mark Zuckerberg a publicat aceste imagini, împreună cu detalii despre ce se întâmplă în interiorul centrului. Restul pozelor pot fi văzute aici și veți observa și câteva poze cu angajați din cadrul imensului centru de stocare a datelor. Să nu uităm faptul că are doar 150 de angajați, în timp ce stochează datele a 1,59 de miliarde de oameni.