Cu o bormașină nu se face mufă pentru căști: cea mai „sadică” farsă pentru utilizatorii de iPhone 7

de: Andrada Bonea
26 09. 2016

Ai zice că e de la sine înțeles că atunci când un flagship vine fără mufă pentru căști, e o idee extrem de proastă să îți creezi tu una. Cu atât mai puțin cu bormașina.

Ei bine, un vlogger s-a gândit să testeze naivitatea celor care au investit 800 de dolari pentru a avea noul iPhone 7, într-un mod cel puțin sadic. Zis și făcut: a filmat un clip în care îi încurajează pe cei care vor să își folosească în continuare căștile tradiționale să își facă singuri o mufă, folosind o bormașină.

Nu ne îngrijorează atât de mult faptul că cineva a sacrificat un iPhone 7 pentru un astfel de video. Până la urmă, a strâns aproape 10 milioane de vizualizări, așa că ai putea spune că sacrificiul a fost răsplătit. Ceea ce ne ridică mari semne de întrebare (sau de exclamare, în funcție de caz) e faptul că o parte dintre cei care au văzut filmulețul nu s-au prins că e o farsă care poate ar fi trebuit să vină cu avertismentul „Să nu încercați asta acasă”. Așa că l-au încercat și și-au stricat telefoanele de 800 de dolari.

Aruncând o privire prin comentarii, e destul de greu să deosebim păgubiții de troli. Unul dintre utilizatori a pus problema foarte bine: cei care au crezut că „trucul” acesta funcționează sunt o îngrijorare pentru rasa umană.

Nu ar fi prima oară când cineva își distruge dispozitivul care valorează o mică avere din cauza unei farse de pe internet. Să ne amintim de cei care și-au distrus terminalele iPhone 6 după ce au citit pe 4-Chan că le-ar putea încărca mai repede în cuptorul cu microunde. Sau de cei care au crezut că se pot cântări urcându-se pe un fragil iPad.