Creștem și ne maturizăm pe internet, dar bătrânețea se măsoară într-o sacoșă de pastile

Mi-am petrecut weekend-ul care tocmai a trecut într-o discretă meditație despre mortalitate, iar duminică mi-au trecut prin față și diverse faze ale vieții noastre, faze acoperite de multe ori de ceea ce trăim în mediul virtual. Asta nu e o apologie a analogului, ci o scurtă introspecție.

[related]

Motto:

The ponies run, the girls are young

The odds are there to beat

You win a while and then it’s done

Your little winning streak

And summoned now to deal

With your invincible defeat

You live your life as if it’s real

A thousand kisses deep

Versurile de mai sus sunt din piesa mea favorită de la Leonard Cohen, „A Thousand Kisses Deep“. Nu le-am pus ca să par profund, acum că muzicianul canadian a murit, ci pentru că mi se pare că pun pe hârtie diferite momente ale evoluției noastre și a mortalității. O mortalitate pe care încercăm să o întrecem de milenii, iar acum, odată cu apariția rețelelor sociale ni se pare că suntem înainte ei, ne creăm vieți care nu arată la fel ca în realitate, ne supunem dictaturii rating-ului informal al virtualului. Suntem un episod din Black Mirror.

Prezentul mi l-am trăit weekend-ul ăsta la un târg de haine din București. M-a făcut să mă gândesc la modalitatea prin care încercăm să blocăm prezentul pentru un pic. Ne cumpărăm haine, accesorii, ne ornăm pentru a arăta cât mai bine. Cine ne poate condamna? Facem asta de milenii, indiferent de cultură. Fugim în fiecare zi după o modalitate prin care să arătăm mai bine, mai frumoși, mai tineri. Odată cu apariția Facebook, Instagram, Snapchat, ne oprim viața pentru câteva secunde, ne tragem în poză, GIF sau video, iar apoi așteptăm reacțiile de pe rețelele sociale. Acele secunde sau minute în care suntem inundați de like-uri, cei mai norocoși dintre noi, sunt micile noastre victorii imortale. Timpul stă, așteptând să primim recunoaștere. Ne creăm pe noi pe Instagram, mai frumoși, mai atenți. Au fost cărți scrise despre cum să faci un selfie ideal ca să pari mai frumos în poze. Prezentul îl trăim, de multe ori, pentru satisfacerea altora. Să primim o mână pe umăr și să ni se zică: „Ești frumos/frumoasă“.

Viitorul l-am văzut mergând prin zona Aviatorilor din București, acolo unde sunt Consulatul și Ambasada Republicii Moldova. Duminica ce a trecut au avut loc alegeri acolo. Am văzut cozi mari de oameni, studenți, tineri, bătrâni, care așteptau să voteze pentru un viitor mai bun al țării lor. Mi-a amintit de momentul 2014. Viitorul încercăm să-l modificăm folosindu-ne de uneltele de care dispunem. Uneori, doar cuvinte, scrise sau spuse. Și o facem tot pe rețelele sociale. Ne punem speranța în ani mai buni, în lucruri care să fie diferite de ceea ce am trăit până acum. Am văzut în cele două săptpmâni care s-au scurs între turul 1 și turul 2 o mobilizare extraordinară a moldovenilor. Au făcut o campanie online numită Adoptă un vot, prin care cei din Diaspora își ofereau reciproc cazare și transport, ca să poată să treacă peste distanțele mari dintre localitatea unde trăiesc și secția de vot. Au fost moldoveni care au parcurs 20.000 de kilometri ca să voteze. Alții care au venit din Caraibe până în Statele Unite. S-au adunat pe Facebook, într-un grup de 70.000 de persoane și s-au organizat singuri. Au organizat viitorul tot aici, pe internetul fără de care nu putem trăi. Am simțit că un asemenea moment trece peste egoismul prezentului și folosim tehnologia pentru lucruri mai mari.

Am încheiat weekend-ul la Farmacia Tei. Pentru cititorii din provincie, farmacia aceasta e cea mai aglomerată din București, pentru că are și prețurile cele mai mici. Nu a existat moment în care să nu mă duc la ea și să văd zeci de oameni stând la coadă pentru medicamente compensate sau nu. Eu am stat 40 de minute la coadă. Aici, la Farmacia Tei, e greu să nu meditezi la propria mortalitate. Pentru că e ieftină, oamenii vin să cumpere aproape en-gros medicamentele de care au nevoie. Auzi, în timp ce ciulești urechile de plictiseală, șoapte despre prețurile de aici, despre tipurile de medicamente și cantitățile dorite. Am văzut oameni plecând cu o punguță de medicamente care costau 500 de lei. Alții aveau o sacoșă întreagă, 405 lei. Curg sumele unele după altele, pompăm viață în noi ca să ne-o prelungim și să o facem mai suportabilă. După egoismul tinereții, motivația maturității, iată și sacoșa bătrâneți. Totul a fost în zadar, toată eforturile online, toate încercările de a primi mai multe like-uri. Totul se va rezuma la acea sacoșă de câteva milioane cu pastile.

Și apoi te întrebi, care e scopul? Americanii se simt dezamăgiți că a ieșit Trump pentru că în bula lui Hillary era favorită. Românii descoperă o Românie mult mai mare dincolo de rețeaua lor socială. Creștem și ne maturizăm pe internet, dar bătrânețea se măsoară într-o sacoșă de pastile.