CES 2016: Razer Blade Stealth împreună cu Razer Core joacă în propria ligă

de: Alexandru Puiu
07 01. 2016

Când vine vorba de echipamente de gaming, cei de la Razer sunt primii care vă vin în minte, iar dorită noului Razer Blade Stealth s-ar putea să înțelegeți și mai bine de ce se întâmplă acel fenomen.

Deja de câțiva ani, cei de la Razer au reușit să ne demonstreze că nu au o abilitate specială doar la crearea de periferice, ci și la realizarea de sisteme portabile. În cazul în care un notebook al companiei americane v-a făcut cu ochiul, dar ați fost speriați de preț, vă veți bucura să aflați că același producător vine la înaintare cu o rețetă originală mai accesibilă.

Pachetul ilustrat în imaginea de mai sus este format din Razer Blade Stealth și Razer Core. Primul dintre cele două este un ultrabook simplu și atrăgător, în timp ce al doilea este o placă video externă la care puteți apela fără probleme când vine vorba de gaming la detalii maxime, pe micul sau marele ecran. Să începem însă cu începutul.

Razer Blade Stealth este un ultraportabil de doar 1,32 centimetri grosime și 1,24 kilograme construit în jurul celor mai noi și performante procesoare Intel Core i7 de generația a șasea de la Intel. Cantitatea de memorie RAM este bătută în cuie la 8GB, dar vă fi suficientă în majoritatea circumstanțelor. Spațiul de stocare variabil în funcție de buget e de tip PCI Express pentru atingerea celor mai mari viteze. Are o diagonală standard de 12,5 inci și folosește un panou sensibil la atingere cu o rezoluție Quad HD  – 2560 x 1440 sau Ultra HD 4K – 3840 x 2160 pixeli.

Procesorul grafic folosit de Razer Blade Stealth este un IGP de la Intel, fără nici o urmă de placă video dedicată. Motivul este că, pentru proiectare sau gaming, este suficient să conectați acest laptop la Razer Core, o cutie destul de impozantă care poate găzdui cea mai mare parte a plăcilor video lansate în ultimii ani, inclusiv unele foarte pretențioase. Practic, aveți o placă video externă la care puteți apela doar uneori.

Prețul de start pentru Razer Blade Stealth este de 1000 de dolari, în timp ce configurația maximă va crește în valoare până la 1600 de dolari.

Razer Core folosește un port USB Type C pentru a comunica cu sistemul vostru portabil și este capabil să găzduiască plăci video cu un consum maxim de 375W. În plus, pe lângă un cablu de alimentare la priză, același Core incorporează patru porturi USB 3.0 adiționale. Până la sfârșitul lunii ianuarie ar trebui să puteți pune mâna pe ambele echipamente.