Cel mai așteptat telefon chinezesc ar putea fi lansat în două versiuni
Următorul telefon al chinezilor de la OnePlus ar putea fi lansat în două versiuni.
OnePlus One, primul telefon produs de compania chinezească, a fost botezat ”flagship killer” în anul în care a fost lansat pe piață. Bazându-se pe succesul înregistrat de acest model, chinezii i-au acordat aceeași poreclă și succesorului său, chiar înainte de prezentarea sa oficială. Din păcate pentru aceștia, lucrurile nu au mers atât de bine, telefonul lor fiind incapabil să concureze cu cele mai importante vârfuri de gamă Android, precum Samsung Galaxy S6 sau LG G4.
La un moment dat, vă spuneam că, din motive necunoscute, nu auzisem foarte multe zvonuri în legătură cu următorul terminal din serie. Lucrurile s-au schimbat, însă, în ultima perioadă. După cum scrie și publicația Slashgear, telefonul a apărut în mai multe benchmark-uri, beneficiind de diverse specificații. Într-o situație, de exemplu, lista de specificații includea 4GB RAM. În altă situația, aveam de-a face cu 6GB RAM.
Acum, un nou zvon pare a clarifica situația. Astfel, se pare că ambele informații menționate mai sus ar fi putut fi corecte, din moment ce viitorul OnePlus 3 ar urma să fie disponibil în doua versiuni. Versiunea accesibilă va avea un preț de aproximativ 310 dolari și va include 4GB RAM. De asemenea, am avea de-a face cu un procesor Qualcomm Snapdragon 820 și o capacitate de stocare de 32GB.
Versiunea mai scumpă s-ar diferenția prin cei 6GB RAM și o capacitate de stocare de 64GB. Din păcate, nu avem foarte multe informații în legătură cu prețul acesteia, însă ambele versiuni ar putea rula Android 6.0.1.
Într-un interviu acordat în urmă cu ceva vreme, Carl Pei, fondatorul și directorul companiei, a dezvăluit fără nici un fel de emoție când ne putem aștepta să punem mâna pe OnePlus 3. În acel context, le-a confirmat celor de la CNET că următorul vârf de gamă al companiei va fi dezvăluit la nivel global la finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an. Cu alte cuvinte, până la încheierea lunii iunie, ar trebui să-l puteți comanda.