Cuvinte goale pentru buzunare pline: ce ar putea oferi iPhone 7 ca să zici că nu poți trăi fără el

de: Octavian Palade
04 05. 2016

Am o plăcere aparte să urmăresc lansările telefoanelor vârf-de-gamă, în special pe cele ale Apple. De ce? Mi se pare fascinant cum cuvinte mărețe, precum ”spectaculos”, ”incredibil”, ”revoluționar”, sunt aruncate cu naturalețe către public. Norocul meu a fost că Apple nu a avut răbdare până în septembrie și mi-a dat deja o parte porția de hiperbole colorate. 

Tim Cook a declarat, zilele acestea, că iPhone 7 va convinge lumea să facă upgrade și că toți utilizatorii se vor întreba cum au reușit să trăiască până acum fără acel smartphone. Cu toate că aș fi preferat să aud aceste cuvinte rostite de corzile vocale catifelate ale maestrului în marketing (bine, fie, și în design) Jony Ive, a trebuit să mă mulțumesc cu o declarație cu vocea ușor tremurată și lipsită de naturalețe a omului de la care se așteaptă același nivel de geniu ca de la zeul Jobs.

De ce a zis Cook aceste lucruri? Din disperare. Acțiunile Apple au luat-o serios la vale după ce compania a anțutat primul declin al vânzărilor de iPhone din istorie și prima scădere a veniturilor trimestriale din ultimii 13 ani.

Scăderea este normală. Problema Apple nu o reprezintă neapărat competitorii, ci faptul că smartphone-urile lansate în ultimii ani încă funcționează ireproșabil, chiar și după standardele actuale. Pe scurt, produsele vechi ale Apple sunt atât de bune încât nu ai de ce să renunți la ele în favoarea altora noi, ușor îmbunătățite, care nu aduc niciun plus de valoare vieții tale de zi cu zi.

Apropo de asta, m-am uitat cu fascinație la interviul în care Cook este intervievat de un posesor de iPhone privind strategia companiei, iar scena în care promite inovații ”fără de care nu poți trăi, dar încă nu știai” am repetat-o de vreo trei ori. Momentul în care realizează importanța promisiunii făcute și, poate, imposibilitatea împlinirii ei a fost unul delicios (așa că am făcut un GIF cu el). Sunt sadic, dar mi-am imaginat și un moment de panică printre inginerii Apple care au căscat ochii larg și, sufocați, au exclamat ”procesorul ăsta e mai rapid, dar nu știe să îți facă de mâncare!”.

via GIPHY

Lăsând glumele deoparte, secvența m-a provocat și la un altfel de exercițiu de imaginație. Am încercat să mă gândesc ce mi-ar putea oferi un viitor iPhone ca să pot zice că nu aș putea trăi fără el. M-am pus în pielea unui posesor teoretic de iPhone 6S și am încercat să mă gândesc ce aș mai avea nevoie. Răspunsul a venit rapid: de nimic. Telefonul e foarte rapid, scoate fotografii impecabile, îmi oferă și securitatea de care am nevoie, îl pot folosi pentru plăți și mai arată și bine. Cu toate că nu scrie pe cutie, rezistă la stropii ploii și nu am de gând să îl iau cu mine în piscină, deci rezistența la apă nu m-ar tenta atât de mult încât să fac un upgrade. Dacă aș fi un posesor de iPhone 6S, cel puțin trei ani de azi înainte nu aș avea NEVOIE să îmi fac un upgrade. Poate că aș DORI să trec la un iPhone nou, dar sigur nu ar trebui să fac asta.

Dezamăgit de rezultatul exercițiului meu de imaginație, am zis să schimb un pic personajele. Așa că m-am pus în pielea unui inginer disperat care își însușește rolul de a-l ajuta pe Cook să ofere un gadget fără de care nu poți trăi. Rezultatul este un iPhone ale cărui funcționalități și componente le depășesc cu mult pe cele ale smartphone-urilor găsite la momentul actual pe piață dar, cred eu, depășesc și posibilitățile actuale ale Apple.

Un iPhone 7 fără de care nu poți trăi nu va exista

Am zis să încep cu zvonurile legate de iPhone 7, să văd dacă aș putea găsi pe acolo ceva fără care nu aș putea trăi. Cică iPhone 7 ar urma să fie mai subțire decât 6S, dar de asta nu îmi pasă. Se zice că nu o să aibă mufă Jack, dar asta nu ar face decât să-mi îngreuneze viața. Un design nou cu siguranță nu mi-ar fi absolut necesar. Totuși, o cameră dublă ar putea fi interesantă, dacă Apple nu ar folosi-o doar pentru a face poze.

Mai exact, dacă una dintre cele două camere de pe spatele iPhone 7 ar fi făcută special pentru a-mi analiza semnele vitale în timp real (similar cum îți poate lua Samsung Galaxy S5 pulsul, dar cu o precizie mai mare), atunci aia ar fi o funcție fără de care nu aș putea trăi. Apple a băgat mulți bani în ultimul timp în aplicații care țin de sănătate și de monitorizare a activității fizice și se laudă constant cu abilitățile Apple Watch, așa că nu ar strica să includă și o componentă hardware pe următorul iPhone care să ducă software-ul Apple Health. Implementarea unui puls-oximetru le-ar permite utilizatorilor să afle cu ușurință nivelul de oxigen din sânge, lucru util atât în activitățile fizice, cât și în identificarea unor probleme de sănătate grave (de exemplu, nivelul scăzut al oxigenului în sânge poate fi cauzat de un embolism pulmonar, de pneumonie sau de anemie).

”Cook va fi ridiculizat, odată cu cei care se vor arăta mulțumiți de funcționalitățile de pe iPhone 7, iar titlul primului review va fi, garantat, «E bun, dar pot trăi fără el».”

Tot în cameră ar putea fi implementat și un spectrometru, iar aici utilitatea ar fi mult mai mare. Un spectometru este instrument capabil să măsoare și să identifice particulele din aer doar prin analizarea felului în care undele de lumină se reflectă sau se refractă. Ce ai putea face cu un asemenea dispozitiv pe un telefon? Ai putea afla rapid cât de poluată este o zonă, Tehnologia asta există de prin 2013, iar Apple ar putea-o micșora suficient încât să o pună pe un smartphone. O tehnologie similară ar putea număra instant și caloriile oricărei mese din farfurie și, la cât de obsedată e lumea cu ce mănâncă în ultima perioadă, chiar ar fi o mină de aur pentru Apple.

În camera pentru selfie-uri, care se ”uită” mereu la tine, Apple ar putea integra un senzor care să efectueze scanări ale retinei. Nu neapărat pentru securitate, ci tot în scopuri medicale. Numeroase boli au efecte și asupra ochilor, efecte care ar putea fi depistate rapid de camera frontală de pe iPhone 7. Vărsatul de vânt, sifilisul, malaria, SIDA sau leucemia sunt doar câteva dintre bolile care pot fi găsite printr-un control al ochilor și alertarea utilizatorilor privind existența unor simptome îngrijorătoare le-ar putea salva vieților.

Din aceeași serie reamintim și faptul că, numai în România, numărul persoanelor care suferă de diabet depășește două milioane. Este o boală din ce în ce mai frecventă, iar Apple ar putea implementa un senzor capabil să măsoare nivelul de glucoză din sânge, poate chiar în senzorul de amprentă, pentru a ușura viețile persoanelor care suferă de diabet.

Și, dacă ar fi greu pentru Apple să bage toate aceste funcționalități în camerele de pe iPhone 7, zvonitul Smart Connector care și-ar face apariția pe următorul telefon Apple ar putea rezolva o parte din aceste probleme. În prezent, portul Smart Connector este folosit pe iPad pentru a facilita conexiunea cu o tastatură specială. Este magnetic și rapid, capabil să furnizeze energie electrică, iar prezența lui pe iPhone 7 ar putea permite telefonului să se folosească de senzori externi cu capacitățile descrise mai sus.

Dar Apple nu va aduce aceste funcționalități pe următorul telefon și e parțial și vina noastră. Aceste funcționalități fără de care nu ai putea trăi, la propriu, nu își vor face apariția pe smartphone-uri, pentru că ar însemna să plătim în plus pentru ele și nu suntem dispuși să facem asta. Dar am plăti în plus pentru rezistența la apă, încărcare wireless sau o cameră care vede pe întuneric. Pentru că acestea sunt funcțiile despre care ni s-a zis până acum, de către alte companii, că nu putem trăi fără ele.

Tim Cook s-a aruncat în declarații în încercarea de a salva imaginea companiei pe care o conduce, iar consecințele vor fi dureroase dacă Apple nu va reuși să livreze cele promise. Și când în promisiunile sunt atât de vagi, oricine își permite să își imagineze orice și multă lume va fi dezamăgită. Cook va fi ridiculizat, odată cu cei care se vor arăta mulțumiți de funcționalitățile de pe iPhone 7, iar titlul primului review va fi, garantat, ”E bun, dar pot trăi fără el”.

Am o plăcere aparte să urmăresc lansările telefoanelor vârf-de-gamă, în special pe cele ale Apple. De ce? Mi se pare fascinant cum cuvinte mărețe, precum ”spectaculos”, ”incredibil”, ”revoluționar”, sunt aruncate cu naturalețe către public. De data asta, totuși, minciuna a fost dusă un pic cam departe. Publicul se preface că nu e mințit și aruncă cu banul spre aceleași carcase metalice, procesoare rapide și display-uri luminoase pe care le-a văzut și anul trecut. Aruncă cu banul spre cuvinte goale, dar asta nu va mai ține la infinit.