De ce Tesla Model S e mașina în care te poți simți complet în siguranță

de: Andrada Bonea
29 04. 2016

Tesla Model S ar putea fi cea mai sigură mașină testată în ultimul timp de specialiști.

Majoritatea mașinilor primesc cinci stele în cadrul testării de siguranță efectuate de National Highway Traffic Safety Administration, mai ales când e vorba de partea frontală a mașinii.

Pentru protecția în caz de impact, majoritatea vehiculelor primesc patru stele. Aparent, Tesla Model S le-a trecut cu brio pe toate, iar reprezentanții companiei au specificat în anunț că acoperișul a cedat doar după ce s-a aplicat o presiune echivalentă a patru sedanuri strivite.

NHTSA i-a dat un scor de cinci stele pe toate liniile, unul dintre cele mai mari înregistrate vreodată de un vehicul. Aparent, motivul nu e reprezentat doar de structura foarte rezistentă, ci și de trenul de rulare electric. Nu există niciun motor în față care să ocupe spațiu important. Inginerii Tesla au fost capabili să optimizeze spațiul inclusiv plasând bateria foarte jos în podea, ceea ce crește rigiditatea din jurul persoanelor aflate în mașină.

Testul de rezistență al părții din spate a fost încă un succes, cu atât mai important dacă ținem cont că acolo sunt așezate scaunele pentru copii în mod normal, grație unei bări de protecție care amortizează impactul adițional. Cât despre bateria cu litiu-ion, aceasta a făcut față cu brio, fără să aprindă nimic.

Tesla Model S e, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante mașini ale momentului. Recent, Tesla Motors a creat o actualizare de software pentru Model S, care vizează în special funcția de pilot automat. Printre altele, permite să „convoci” mașina și, practic, se poate parca singură.

Funcționalitatea e similară uneia pe care BMW a inclus-o în cel mai nou seria 7, dar sistemul necesită ca șoferul să ghideze manual mașina către locul de parcare, potrivit Jalopnik. În cazul Tesla, mașina face toate astea singură. Poți citi mai multe despre asta aici.