Cât costă Samsung Galaxy S7 în România
Prețul Samsung Galaxy S7 în România este deja cunoscut, la doar câteva zile de la lansarea oficială.
Samsung Galaxy S7 a fost prezentat la Barcelona în cadrul unui eveniment grandios la care a fost invitat chiar și Mark Zuckerberg, șeful Facebook. La fel ca anul trecut, avem parte de două telefoane, de data aceasta, însă, cu dimensiuni diferite. Samsung Galaxy S7 și S7 edge au display-uri QHD de 5,1 inch și, respectiv, de 5,5 inch, curbat, cu aceeași rezoluție.
În interior, ele sunt identice, înglobând procesoare cu opt nuclee, 4GB memorie RAM și spații de stocare care încep de la 32GB, dar care pot fi extinse prin card microSD. Operatorii și unele magazine online din România s-au mișcat repede și deja la oferă clienților posibilitatea de a-și cumpăra cel mai nou dispozitiv al gigantului coreean. În cazul celor de la Orange și Telekom, livrările vor începe în data de 8 martie. Cei de la Vodafone se vor mișca mai încet, însă, livrările la ei începând în data de 11 martie. Dar care este prețul Samsung Galaxy S7 în România?
Cât costă Samsung Galaxy S7 la Orange
La fel ca toți ceilalți operatori și magazine online, fiecare Galaxy S7 și S7 edge precomandat de la Orange va veni la pachet cu un Samsung Gear VR. Galaxy S7 are un preț de 700 de euro la liber, în timp ce versiunea edge se găsește la 800 de euro. În cazul în care vreți să cumpărați telefonul cu un abonament, operatorul vă sugerează pachetul Orange Me 42, care vă va asigura un preț de 349 de euro pentru Galaxy S7 și 439 de euro pentru S7 edge. Puteți afla mai multe despre ofertele pentru Samsung Galaxy S7 la Orange pe site-ul oficial.
Cât costă Samsung Galaxy S7 la Vodafone
Și la Vodafone avem parte de aceleași prețuri la liber: 700 de euro pentru Samsung Galaxy S7 (32GB, evident) și 800 de euro pentru Samsung Galaxy S7 edge. Din câte se pare, cu abonamentul Super Red 89 veți putea cumpăra Samsung Galaxy S7 edge cu doar 60 de euro, iar varianta standard va fi gratuită. Partea rea este că veți avea de plătit 86,13 euro lunar, echivalentul a 385 de lei în fiecare lună. Puteți afla mai multe despre prețul Samsung Galaxy S7 la Vodafone AICI.
Cât costă Samsung Galaxy S7 la Telekom
Prețul Samsung Galaxy S7 la Telekom este exprimat în lei, astfel că versiunea standard valorează 3.300 de lei fără abonament, iar versiunea edge, 3.700 de lei. În cazul în care vreți să optați și pentru cel mai scump abonament Telekom, Mobil XXL, de 38.66 euro pe lună, Samsung Galaxy S7 edge vă va costa 1.200 de lei, iar versiunea standard va costa 1.600 de lei. Pentru celelalte opțiuni, puteți consulta oferta Telekom pentru Samsung Galaxy S7.
Cât costă Samsung Galaxy S7 la eMAG
Noile telefoane sunt disponibile și la eMAG. Versiunea standard se găsește la precomandă AICI. Versiunea edge este puțin mai scumpă și poate fi găsită AICI. Ambele vin la pachet cu un Gear VR în cazul în care le comandați în perioada următoare.