Care sunt efectele traumelor din copilărie asupra adultului

de: Andrada Bonea
29 10. 2016

Traumele din copilărie își lasă o amprentă puternică asupra adultului, dar acesta e un lucru cunoscut de mult timp. Se pare că efectele sunt și mai grave decât se specula până acum, potrivit unui studiu amplu.

Studiul despre care vorbim a fost realizat de cei de la London School of Economics and Political Science (LSE) și King’s College London și a implicat monitorizarea, timp de 40 de ani, a mai mult de 9.000 de oameni care au fost hărțuiți în copilărie.

Concluzia este îngrijorătoare: oamenii care au fost abuzați în copilărie au de două ori mai multe șanse să dezvolte probleme mintale la maturitate. Chiar și la 50 de ani, cei care au fost supuși unui astfel de tratament au demonstrat o predispoziție cu 30% mai mare către anxietate, depresie, automutilare sau tulburări psihotice. Efectele negative sunt mai pronunțate la vârste mai mici, totuși, potrivit Daily Mail.

Chiar dacă această cercetare a implicat doar persoane din Marea Britanie, bullyingul este o problemă globală, împotriva căreia este imperios necesar să fie luate măsuri. În România, a fost depusă o inițiativă legislativă împotriva acestui fenomen, care urmează să fie analizată de Senat.

În propunerea de lege se precizează că o faptă aparține unui comportament „bullying” în situația în care agresiunea este motivată de diferențele de clasă socială, rasă, religie, opțiuni politice, sex, orientare sexuală, dar și de aspectul, comportamentul, limbajul corpului, personalitatea, reputația, descendența, puterea, mărimea sau capacitatea victimei, scrie Agerpres.

Propunerea legislativă menționează că acest tip de comportament ar trebui să fie considerat o abatere disciplinară, care ar trebui să fie clasificată astfel în regulamentele interne. Scopul este de a institui măsuri pentru prevenirea, combaterea, cercetarea și sancționarea unor astfel de comportamente, precum și instituirea procedurii răspunderii disciplinare, în unitățile unde aceasta nu este reglementată.