Camuflajul viitorului ar putea fi oferit de acest robot simpatic

de: Horia Despa
08 02. 2016

De ani întregi, multiple inițiative din întreaga lume încearcă să dezvolte tot felul de camuflaje optice pentru a inventa primul costum al invizibilității. Chinezii se pare că l-au găsit.

Cei care mai țin minte mantaua invizibilității din Harry Potter își vor aduce aminte cu nostalgie de cât de ușor Harry, Ron și Hermione puteau să se ascundă sau să treacă de obstacole punând pe ei o manta care îi făcea invizibili.

Deși în lumea magiei asemenea minuni ne sunt oferite gratuit, în lumea reală cercetările sunt cât se poate de serioase, dar și de dificile. Chiar și dacă un costum al invizibilității va fi inventat de cineva până la urmă, fiți siguri ca nu niște puștani cu chef de aventură îl vor folosi primii, ci forțele speciale și armatele diferitelor state.

Totuși, se pare că la acest capitol, tendința de a ne apropia de idealul invizibilității, sau măcar de cel al camuflajului perfect, este din ce în ce mai evidentă. În acest sens, cercetătorii chinezi de la Universitatea Guoping Wang din China au dezvoltat un robot cameleon printat 3D care își schimbă culorile raportat la mediul din jur.

Folosind un senzor de lumină care recunoaște culoarea luminii reflectate de obiectele din jur, robotul trimite informația unor ecrane plasmonice făcute din sticlă infuzată cu aur și învăluite într-un gel electrolitic. Cu ajutorul unui anumit voltaj și mulțumită senzorului de lumină, aurul și ionii de argint din gelul electrolitic interacționează cu sticla oferindu-i aceleași proprietăți cromatice ca mediul înconjurător. În acest fel robotul simulează un cameleon de fiecare dată când se întâlnește cu o nouă culoare din jurul său.

Conform New Scientist, culorile pe care senzorul le poate detecta sunt limitate la roșu, verde și albastru. E posibil ca o variantă mai avansată să poată recunoaște toate culorile, după care pasul următor va fi micșorarea sistemului astfel încât să poată fi purtat de oameni pe câmpul de luptă.