Browser-ul care te plătește pentru a vedea reclame

de: Bogdan Cristea
06 04. 2016

Brave este un browser care ar putea să-i convingă pe oameni să renunțe la AdBlock.

Când vine vorba de reclame, situația este una extrem de complicată în acest moment. Pe de o parte, majoritatea utilizatorilor s-au săturat de acestea și își doresc să navigheze pe site-uri fără a fi deranjați permanent de banner-e și diverse elemente. Pe de altă parte, site-urile pe care aceștia le apreciază depind de veniturile din reclame. În condițiile în care puțini sunt cei care plătesc pentru versiunile Premium (fără reclame) ale site-urilor, mulți au încercat să găsească o soluție care să satisfacă ambele părți.

Dezvoltatorii browser-ului Brave s-au gândit că motivația cea mai bună pentru oameni ar fi chiar banii, astfel că produsul lor include un feature foarte interesant. Oamenii vor putea opta în continuare pentru modul ad-free, dar pentru a susține site-urile preferate, vor avea posibilitatea de a dona anumite sume de bani (în Bitcoin) către acestea. Feature-ul, conform celor de la Interesting Engineering, va deveni disponibil în Mai, odată cu introducerea elementului Brave Ledger.

Însă dacă aceste mici ”bacșișuri” nu îți convin, vei putea alege să vezi reclame pe site-uri, iar Brave te va plăti în Bitcoin pentru efortul tău. Brave are o interfață plăcută (în proiect a luat parte și fostul CEO Mozilla) și include unele elemente pentru sporirea securității. Puteți descărca browser-ul de AICI, iar opțiunile de plată cu Bitcoin vor fi disponibile din luna mai, atunci când dezvoltatorii vor include posibilitatea de a vă crea un portofel electronic.