Boeing vrea să ajungă pe Marte înaintea lui Elon Musk

de: Bogdan Cristea
05 10. 2016

Boeing are planuri mari pentru viitor și ar putea fi un concurent important al celor de la SpaceX.

În urmă cu ceva vreme, Boeing a obținut un contract în valoare de 6,6 milioane de dolari pentru a dezvolta o navetă mică și ieftină, capabilă să lanseze sateliții militari în spaţiu. Însă compania americană ar avea acum planuri mult mai mari pentru viitor. După cum scriu și cei de la Bloomberg, Dennis Muilenburg, CEO-ul companiei, este de părere că în viitor vor exista zeci de destinații care orbitează Pământul, iar cursele aeriene intercontinentale vor fi realizate cu avioane hipersonice în două ore sau mai puțin.

Iar în tot acest context, Boeing se pare că ar vrea să fie unul dintre jucătorii importanți. ”Sunt convins că prima persoană care va pune piciorul pe Marte va ajunge acolo cu ajutorul unei rachete create de Boeing”, a declarat Muilenburg, anunțând, astfel, intenția companiei sale de a ajunge pe Planeta Roșie înainte celor de la SpaceX.

Din câte se pare, planurile Boeing sunt similare cu cele ale lui Elon Musk: dezvoltarea sectorului comercial (în condițiile în care zborurile în spațiu devin din ce în ce mai accesibile) în paralel cu cea a tehnologiilor care ar putea să transporte pe altă planetă. Iar compania are un partener important: NASA se pare că lucrează împreună cu Boeing pentru a produce o rachetă ideală pentru explorarea spațiului.

Boeing a avut o contribuție majoră la realizările NASA din secolul trecut. Compania a fost responsabilă de construirea primului stagiu al rachetei Saturn V, cea care a fost folosită în cadrul misiunii Apollo 11, atunci când Neil Armstrong și Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au pus piciorul pe Lună. De asemenea, Boeing ar urma să lanseze în viitorul apropiat avionul 777x, o adaptare a modelului 777, cu aripi noi și motoare mai eficiente.