Blue Origin a lansat în spațiu și a aterizat aceeași rachetă

de: Alexandru Puiu
04 04. 2016

Cei de la NASA au început să încheie foarte multe contracte cu terți, iar Blue Origin are toate șansele să fi impresionat zilele trecute Administrația Spațială Americană. 

Încă de la primele tentative de explorare a spațiului, rachetele lansate de pe pământ cu acest scop, nu au fost capabile să aterizeze înapoi pe planeta noastră în aceeași formă. Dintr-un punct de vedere, deși valoarea lor a fost fabuloasă, puteau fi considerate de unică folosință. În ultimii ani însă, mai multe companii independente au făcut progrese semnificativ în lansarea și aterizarea aceleeași rachete.

Blue Origin, compania condusă de CEO-ul Amazon – Jeff Bezos, se poate mândri cu performanța de săptămâna trecută realizată cu racheta New Shepard. După ce anul trecut a atins performanța, pentru prima oară, de a lansa și ateriza o rachetă reutilizabilă, pentru a aduce argumente suplimentare faptului că nu a fost vorba doar de o întâmplare, aceeași rachetă a fost lansată și aterizată din nou. În total, au avut loc trei astfel de tentative, iar cei de la Blue Origin se pot mândri cu faptul că, de fiecare dată, au fost înregistrate succese. În contextul în care compania lui Elon Musk, Space X, nu a atins această performanță, merită reținut că Blue Origin este prima companie spațială privată ce se poate lăuda cu această realizare.

Deși până la această oră nu au fost publicate filmări de la eveniment, Jeff Bezos a postat pe Twitter câteva detalii și a promis că vom vedea și clipuri imortalizate cu ajutorul unor drone. După prima lansare din noiembrie 2015, a doua din ianuarie 2016 și a treia din aprilie 2016, racheta New Shepard are mari șanse să fie refolosită de către Blue Origin anul viitor. La momentul respectiv însă, pentru prima oară, când va fi lansată de la sediul companiei din Kent, Washington, New Shepard va avea și astronauți la bord.