Blackberry nu va mai produce telefoane, dar asta nu înseamnă că nu vor apărea modele noi

de: Bogdan Cristea
28 09. 2016

Zvonurile conform cărora compania canadiană nu va mai produce telefoane s-au adeverit.

Vă spuneam în luna iulie a acestui an că Blackberry a decis să renunțe la dispozitivul Classic, unul din modele care i-au adus recunoaștere pe plan mondial. Conform unora, pentru companie, totul a început să se ducă în jos la scurt timp după lansarea primului iPhone, în 2007. Dar acum, situația a ajuns atât de gravă încât conducerea companiei s-a văzut nevoită să ia o decizie drastică.

Potrivit site-ului Phonearena, prin intermediul unui comunicat de presă, CEO-ul John Chen specifică în mod clar că Blackberry nu va mai produce hardware. În schimb, aceasta ar urma să apeleze la parteneri, precum Foxconn, pentru a reduce costurile și pentru a genera profituri mai mare pentru investitori. Publicația menționează, totuși, că veniturile din software s-au dublat față de anul trecut. Astfel, în jur de 44% din încasările din ultimul trimestru financiar (aproximativ 334 milioane de dolari) au provenit din vânzarea de software și servicii.

Decizia aceasta vine în condițiile în care John Chen promisese în urmă cu ceva vreme că Blackberry nu va mai produce propriile telefoane dacă nu va mai genera profit. Desigur, asta nu înseamnă că nu vom mai avea parte de telefoane Blackberry. Acestea vor fi lansate în continuare, însă de fabricare se vor ocupa alte companii.

Următorul telefon Blackberry ar putea fi DTEK60, în legătură cu care au apărut multe zvonuri în ultima perioadă. Evan Blass, cel care a folosit o lungă perioadă pe Twitter doar denumirea @evleaks, a publicat de curând și o imagine cu presupusul telefon. Specificațiile ar putea include un ecran de 5,5 inci cu rezoluție QHD, un procesor Qualcomm Snapdragon 820, 4GB RAM și 32GB pentru stocarea datelor personale. Cât despre senzori, trebuie menționat că pe spate ar putea fi inclus un senzor de 21 de megapixeli, iar pe partea frontală am putea avea parte de un senzor de 8MP.