Beyonce – Lemonade, noul album care te va forța să încerci Tidal

de: Alexandru Puiu
25 04. 2016

În cazul în care concurența între serviciile de streaming nu era suficient de acerbă, Beyonce – Lemonade a fost lansat exclusiv prin Tidal și se pare că va rămâne acolo.

Fără prea mult marketing în jurul său, în acest weekend a fost lansat Beyonce – Lemonade. Noul album al artistei, cum era de așteptat, a creat foarte multă vâlvă printre fani, dar nu toate afirmațiile au fost laudative, mai ales când vine vorba de modul în care îl puteți asculta legal.

Beyonce – Lemonade este un nou album vizual care, conform mai multor surse apropiate de subiect, pentru streaming, se pare că va fi disponibil în mod exclusiv pe Tidal. Conceptul nu este nou, și a fost pus aplicare de alte câteva ori în ultimul an. Diferența majoră este însă că, deși în trecut ideea de exclusivitate a fost temporară, acum vorbim de un concept permanent. Nu de alta, dar Beyonce este soția lui Jay-Z, proprietarul serviciului de streaming.

Partea bună este că cei care își vor dori să cumpere albumul în format digital, vor avea posibilitatea de a face acest gest în săptămânile care urmează prin intermediul unor platforme concurente. Pentru streaming însă, nu-l veți putea asculta contra plății unui abonament pe Apple Music, Zonga, Deezer, Spotify și multe altele.

Noul album Beyonce – Lemonade vine la aproximativ 3 ani după ce artista a lansat în mod surprinzător doar pe iTunes un album. Această schimbare radicală în doar câțiva ani este menită să reflecte transformările în materie de streaming care au avut loc între timp. În principiu, este greu de aproximat momentan dacă acest gest din partea echipei de marketing a lui Beyonce este sau nu unul inspirat. În mod evident, foarte mulți se vor abona la Tidal pentru o perioadă de probă de 30 de zile pentru a asculta albumul complet gratuit, dar asta nu înseamnă sub nici o formă că respectivi abonați se vor transforma în clienți plătitori.

Cei care vor să cumpere Beyonce – Lemonade acum, o pot face contra sumei de 18 dolari de pe Tidal, deși se pare că va ajunge și pe iTunes în mai puțin de 24 de ore.