Astăzi, Internet Explorer 8, 9 și 10 sunt ”omorâte” de către Microsoft

de: Horia Despa
06 01. 2016

Internet Explorer a fost pentru multă vreme chinul multor web designeri ce trebuiau să construiască site-uri care să meargă brici pe o platformă veche și prost construită precum seria Internet Explorer. Cum noul Windows 10 a venit cu nu foarte diferitul Edge, Microsoft a decis să pună capăt susținerii tehnice pentru Internet Explorer 8,9 și 10.

Atingând limita de ”end of life” sau ”sfârșit de viață” browserele ce au făcut carieră pe Windows 7 sunt acum trase pe linie moartă. În urma patch-ului KB3123303 care va fi introdus pe 12 ianuarie utilizatorii de Windows vor fi sfătuiți să treacă pe Internet Explorer 11 sau pe Edge.

Utilizatorii de Windows 7 vor putea să folosească în continuare vechile browsere însă nu se vor mai bucura de susținere tehnică din partea Microsoft. Cei care vor decide să folosească în continuare aceste browsere vechi trebuie să știe că Microsoft nu le va mai aduce la zi sau securiza în fața virușilor sau troienilor. Nu că ar fi oferit cine știe ce protecție oricum, însă de acum înainte abandonul acestora este total.

Decizia Microsoft nu înseamnă decât vești bune pentru dezvoltatorii de website-uri care nu vor mai trebui să își facă griji că CSS-ul zilelor noastre nu mai este compatibil cu niște browsere vechi de opt ani.

Atenționarea actualizării către o versiune mai nouă de Internet Explorer care vine odată cu noul patch poate fi dezactivată din regiștri de către administratorii computerelor de firmă, iar browserul să fie folosit în continuare. Asta dacă aceștia nu vor să treacă pe Internet Explorer 11, evident.

În final, mai rămâne doar ca Internet Explorer 11 să fie tras pe linie moartă, ca toată povestea tristă a browserului Microsoft, începută în anii ’90, să se termine definitiv.