Anul Nou întârzie cu o secundă dintr-un motiv ciudat

de: Alexandru Puiu
31 12. 2016

În această seară este Revelionul, iar din câte se pare, conform oamenilor de știință din Marea Britanie, va întârzia cu o secundă pentru a se alinia la ceasul atomic.

Pe lângă faptul că 2016 a fost un an bisect, iar cei născuți pe 29 februarie au putut în sfârșit să-și sărbătorească ziua de naștere după 4 ani, se pare că va rămâne în istorie și dintr-un alt motiv. Oamenii de știință au stabilit că datei de 31 decembrie îi va fi adăugată în plus o secundă bisectă.

Astfel, ceasurile online vor înregistra ora 23:59:60 înainte de miezul nopții. Pentru o secundă, ora 24:00, momentul în care trecem la Anul Nou va fi întârziat. Statistic, acest eveniment nu este o raritate atât de mare, dar cu siguranță nu se petrece în fiecare an. În trecut, a mai avut loc de 26 de ori, aceasta fiind a 27-a. Ultima oară, o secundă aparent arbitrară a fost adăugată la finele lunii iunie din 2015.

Pentru a se lua această decizie, Laboratorul Național de Fizică din Regatul Unit, autoritatea responsabilă pentru ora raportată la nivelul întregul teritoriu a folosit un ceas atomic. Respectivul dispozitiv permite stabilirea unei scări temporale constante și stabile. Împreună cu alte ceasuri care funcționează într-o manieră similară, ceasul atomic facilitează coordonarea globală pentru stabilirea unei ore universale.

,,Ceasurile atomice sunt de un milion de ori mai bune pentru aflarea orei exacte decât rotația pământului, aceasta din urmă fluctuând în mod imprevizibil. Secundele bisecte sunt necesare pentru prevenirea discrepanțelor între ora civilă și ora Pământului.” Astfel a descris Peter Whibberley la Laboratorul Național de Fizică situația actuală. ,,Deși devierea este foarte mică, acumulându-se aproximativ o oră la 1000 de ani, dacă nu este remediată poate duce la afișarea orei amiezii de către un ceas înainte de răsărit.

Pornind de la măsurarea rotației planetei, nevoia pentru o secundă bisectă la nivel global este stabilită de către o autoritatea internaționaltă localizată în Franța – International Earth Rotation and Reference Systems Service.