Alphabet, deținătoarea Google, are multe afaceri proaste
Alphabet, compania creată anul trecut pentru a găzdui Google și alte câteva afaceri, tocmai a anunțat rezultatele financiare pe primul său trimestru fiscal.
Alphabet este la ora actuală cel mai mare gigant tehnologic american, cu divizii active într-un amalgam de domenii. Pe lângă Google, cea mai populară componentă, mai există sub aceeași umbrelă Other Bets – ,,alte pariuri” și Other Revenues – ,,alte încasări”. Încercând să ofere acționarilor o viziune de ansamblu asupra profitabilității, oficialii Alphabet au defalcat rezultatele financiare pe ultimul trimestru fiscal din 2015.
Alphabet, per ansamblu, a continuat trendul ascendent început de Google în urmă cu mulți ani. Dintr-un set de încasări de 21,3 miliarde, profitul net a fost de 4,9 miliarde, marcând o creștere de 18% în încasări și 5% în profit față de anul anterior când Alphabet încă mai oera sub numele de Google. Nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că aceste valori financiare se datorează în mare parte afacerii cu reclame online întreprinsă de Google, cât și platformei YouTube.
Per total, în întregul an 2015, divizia Google se mândrește cu 74,5 miliarde în încasări și 23,4 miliarde profit, în timp ce Other Bets a avut încasări de 448 milioane de dolari și zero profit. Mai mult decât atât, Other Bets a generat pierderi de 3,6 miliarde în 2015. Singurele divizii profitabile din Other Bets sunt Nest, Google Fiber și Verily. În principiu, această lipsă de profitabilitate era previzibilă pentru Other Bets, având în vedere că include mai mult departamente de cercetare, precum Google X și afaceri în care gigantul se află la început.
Other Revenues, divizia Alphabet care include serviciile Google Play și afacerea cu hardware, o duce de asemenea foarte bine. Cu încasări de 2,1 miliarde doar în trimestrul patru din 2015, aceasta înregistrează o creștere de 24% de la an la an.
Per ansamblu, Alphabet și implicit Google, au multe motive de bucurie, iar acestea sunt datorate unor venituri surprinzătoare pentru gigantul american. Rămâne să vedem dacă își va menține ritmul pe întregul 2016.