Află ce s-a întâmplat până acum în Game of Thrones printr-o animație

de: Alexandru Puiu
02 03. 2016

Este foarte dificil să țineți minte toate detaliile aferente acțiunii din Game of Thrones, iar înaintea noului sezon ar fi bine să vă puneți la punct cu istoria.

În continuare, Game of Thrones este unul dintre cele mai urmărite seriale din lume. A depășit toate recordurile de piraterie la nivel global, iar cu câteva săptămâni rămâse până la premiera noului sezon, foarte mulți dintre noi abia așteaptă să vadă ce s-a mai întâmplat în viața caracterelor noastre preferate.

Marea problemă este că relațiile de familie din universul Game of Thrones sunt destul de complicate, iar într-un an, este foarte probabil să fi uitat detaliile de finețe. Soluția ideală ar fi să vizionați ultimul sezon din nou, dar pentru că cei mai mulți dintre noi nu au timp pentru astfel de activități laborioase, vă veți bucura să auziți că există o variantă mai simplă cu aceleași consecințe. Ca urmare, dacă vreți să vedeți cine este la putere la această oră în universul fictiv al Game of Thrones și cum a câștigat respectiva poziție, HBO a publicat câteva animații cuprinzătoare. Acestea sunt disponibile gratuit pe YouTube, dar dacă ați achiziționat ultimul sezon Game of Thrones pe DVD sau Blu-ray le puteți vedea și în acel format.

Momentan nu sunt disponibile toate episoadele din mini-seria de animație, dar sunt șanse mari să fie publicate până când va avea loc premiera noului sezon. Primul clip, pe care îl puteți viziona integral mai sus, surprinde căderea lui Aerys the Mad King și ajungerea pe tronul din Westeros a lui Robert Baratheon. Al doilea clip detaliază cine este The Many Faced God sau Zeul Morții din universul Game of Thrones. Acesta din urmă a fost foarte important în sezonul 5.

Pe canalul de YouTube al HBO puteți vedea multe alte clipuri menite să vă crească interesul pentru sezonul 6 din Game of Thrones. Primul episod va fi difuzat pe 24 aprilie, în cazul în care trebuie să vă puneți un reminder pe telefon sau trebuie să încercuți data pe calendar.