Acesta este robotul care sare garduri și deschide uși [VIDEO]

de: George Stanciu
03 10. 2016


Ghost Minitaur este un robot cu patru ”picioare” ce știe să urce trepte, dar se poate cățăra pe garduri și deschide uși, la nevoie.

Modul de funcționare al lui Minitaur poate părea ciudat la început, iar unora dintre noi ne poate aminti de modul în care un câine vesel se plimbă pe lângă stăpân. Micul robot știe să facă multe lucruri, iar creatorii săi speră să poată începe producția sa la scară mare, pentru a-i reduce dramatic prețul.

Videoclipul de prezentare oferă un mic preview despre capabilitățile robotului, iar deschiderea ușii este vedeta acestui clip. Chiar dacă există și o variantă în slow-motion a mișcării, lucrurile rămân mult mai complexe decât par.

Minitaur sare și rămâne să se sprijine pe picioarele din față, în timp ce picioarele din spate se vor ocupa de mișcările necesare pentru a deschide ușa. Piciorul stâng așteaptă să simtă mânerul ușii, și imediat ce ajunge la el, își retrage piciorul apoi îl întinde iarăși, pentru a acționa clanța. Mișcarea nu durează mai mult de 50 de milisecunde. Piciorul drept este folosit pentru a împinge ușor ușa, dar și pentru a-și crea avântul necesar pentru a se întoarce pe toate cele patru picioare.

Motoarele robotului pun în mișcare fiecare dintre cele patru picioare și au rol și de arcuri pentru mecanism. Mai mult, aceleași motoare pot funcționa ca senzori pentru robot, fără alte dispozitive speciale. Durează doar 5 milisecunde de la un impact pentru ca robotul să știe ce se întâmplă și să reacționeze într-un anumit fel, așa cum aflăm din interviul dat de creatori pentru spectrum.ieee.org.

Ghost Minitaur este unic prin faptul că motoarele sunt conectate direct la fiecare dintre picioare, fără alte dispozitive adiționale care ar fi necesare într-un alt design. Deși robotul costă 10.000 de dolari, prețul este considerat unul redus în lumea roboților, iar producția în masă l-ar face și mai accesibil în diverse industrii, inclusiv în agricultură sau în domeniul militar.