Această dronă spectaculoasă se descurcă la fel de bine în aer cât și în apă [VIDEO]

de: Horia Despa
27 01. 2016

E clar că dronele sunt la modă. Ce e interesant e că trendul evoluează în mod constant. După primele drone clasice au apărut dronele care cară oameni, iar acum au apărut dronele care pot înota.

Pe lângă faptul că e unică, drona acvatică arată ușor înfricoșător, aducând cumva cu o caracatiță. Brațele și elicele transformate în obiecte destinate înotului dau impresia că acest aparat tocmai vine să te înghită.

Dezvoltată de Oakland University Embedded Systems Research Laboratory, drona numită Loon Copter e echipată cu o cameră flotantă care permite dronei să plutească atunci când aceasta atinge apa. Când drona trebuie să se scufunde, aparatul se întoarce pe o parte și își folosește elicele pentru a se mișca oriunde controlorul acesteia dorește. Din cauza faptului că aparatul este împins din față de către rotația elicelor, manevrabilitatea acestuia este excelentă, dacă nu chiar mai bună decât cea din aer.

Drona a fost dezvoltată pe parcursul a trei ani, iar prototipul actual poate merge în apă doar pentru câțiva metri. Țelul dezvoltatorilor este să crească mai mult această perioadă în care drona poate sta scufundată. În caz că aparatul trebuie să se deplaseze la suprafața apei, controlorul ei o poate face să se miște cu ajutorul elicelor și a camerei flotante.

Cercetătorii care au lucrat la această dronă unică vor s-o folosească la operațiunile de salvare, la studierea faunei marine sau pentru alte activități subacvative.