3D Touch și Force Touch au ajuns subiecte de proces

de: Alexandru Puiu
14 02. 2016

De la ultima linie de MacBook-uri, până la Apple Watch și iPhone 6S, cei de la Apple s-au lăudat cu 3D Touch și Force Touch, două nume pretențioase pentru feedback haptic. Se pare însă că nu le-au inventat ei.

Nu este prima și nici ultima oară când cei de la Apple ajung în tribunal pentru o tehnologie pe care au reușit să o ,,îmbrace în haine frumoase” și să o propage la nivel global, doar pentru ca o companie mai puțin cunoscută să vină și să-și ceară dreptul. De această dată este vorba de Force Touch și 3D Touch, două funcții fundamentale în reclamele pentru iPhone 6S sau Apple Watch.

Immersion, o companie despre care probabil nu ați auzit niciodată nimic, a înaintat o plângere împotriva Apple pe motiv de încălcare de patente. Avocații săi afirmă că orice formă de feedback haptic folosită de gigantul din Cupertino este ilegală și că, în cel mai pesimist caz, trebuie despăgubită, iar în cel mai optimist caz, trebuie încetată folosirea ei.

Conform plângerii intentate către tribunal, patentul încălcat face referire la o tehnologie intitulată ,,shared feedback”, aceasta este descrisă prin modul în care o aplicație software poate afișa o frântură dintr-un set de informații printr-o apăsare mai fină și se poate reflecta într-o cu totul altă acțiune când apăsarea devine mai puternică. Într-o oarecare măsură, asta face și Force Touch / 3D Touch, dar similaritățile sunt doar parțiale.

,,Senzațiile tactile”, un alt patent ce face subiectul procesului, este detaliat în documentele aferente plângerii. Acestea fac referire la un feedback specific în răspuns la o anumită acțiune. Vizavi de 3D Touch, acest patent se referă la modul în care telefonul vibrează discret atunci când apăsați mai tare pe ecranul unui iPhone 6S. În ceea ce privește trackpad-ul MacBook-urilor recente, analogia este legată de modul în care Apple simulează un click, chiar și atunci când nu faceți neapărat click.

De cele mai multe ori, astfel de procese se încheie la masa tratativelor, dar este foarte probabil să nu aflăm niciodată valoarea pe care o va plăti Apple dacă pierde procesul.