Windows 10 salvează dispozitivele cu Windows RT
Cei care se află în posesia unei tablete cu Windows RT, se vor bucura să afle că Microsoft tocmai a lansat un update important pentru acel SO.
În urmă cu câţiva ani, cam în aceeaşi perioadă în care Microsoft se mândrea cu Windows 8 şi majoritatea utilizatorilor refuzau să renunţe la Windows 7, au apărut primele dispozitive cu Windows RT. Acesta din urmă era un sistem de operare similar estetic, în mare parte, cu Windows 8, dar care suporta doar aplicaţii din Windows Store.
În principiu, marele avantaj al platformei era suportul pentru procesoare cu arhitectură ARM. Din păcate, prea puţini au înţeles de ce să investească într-un asemenea gadget incapabil să ruleze aplicaţiile x86 cu care v-aţi obişnuit din totdeauna pe Windows Xp sau Windows 7. Până şi Microsoft şi-a pierdut încrederea în acel experiment şi a anunţat că va înceta să mai ofere actualizări pentru el, deşi nu era foarte vechi.
Se pare însă că până la încetarea completă a suportului, oficialii gigantului din Redmond au ţinut să respecte o promisiune recentă prin care afirmau că vor aduce câteva particularităţi din Windows 10 pe sistemele hibride cu Windows RT, gen Surface, Surface 2 RT sau Asus Vivo Tab RT. Ca urmare a acestui gest, cei care îşi vor instala aşa numitul „Update 3” cu numele de cod KB3033055 vor avea partea un meniu de start foarte similar cu cel din Windows 10. Acesta din urmă nu este însă identic cu cel pe care îl cunoaşteţi deja, deoarece nu include şi butonul Settings, iar butonul Power a fost mutat din partea de jos a meniului, pe primul rând de sus.
În altă ordine de idei, nu se ştie dacă acest meniu de Start va fi ultima componentă nouă introdusă vreodată în Windows RT sau vor mai exista şi altele. Dacă aţi achiziţionat din greşeală o tabletă cu acest sistem de operare sau aţi primit-o cadou, nu puteţi decât să speraţi.